COD GALBEN HIDROLOGIC

Date:

Share post:

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: 18 martie, orele 08.00 – 23.00
Fenomene vizate: precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, răcire accentuată.
În intervalul menționat vor fi precipitații pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului.
În Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia și în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vor fi condiții de polei. În Oltenia și în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.
Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susținute în est și în sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.
Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.
Notă: Vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă până spre sfârşitul săptămânii viitoare.
COD GALBEN HIDROLOGIC
În intervalul 20.03.2016 ora 06:00 – 31.03.2016 ora 16:00 pe Dunăre: sector aval de S.H.E.N. Portile de Fier – Turnu Măgurele (judeţele Mehedinti, Dolj, Olt şi Teleorman).
FENOMENELE VIZATE:
Creșteri de niveluri şi debite cu depășirea COTELOR DE APĂRARE.
„Pe baza informaţiilor actuale nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, dar este necesară o monitorizare atentă a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice şi respectiv a comportării lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor.” anunță hidrologii.
COD GALBEN HIDROLOGIC
În intervalul 16.03.2018 ora 14:00 – 17.03.2018 ora 20:00 pe bazinele hidrografice:
Olt (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Olt), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman).
În intervalul 18.03.2018 ora 06:00 – 19.03.2018 ora 20:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Olt – afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Dolj şi Olt).
Se menţionează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor menționate.
Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Related articles

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...

Strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina va fi închisă complet traficului rutier

Începând de vineri, 21 noiembrie, strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Slatina va fi închisă complet traficului rutier, inclusiv...