Cine sunt cei doi vicepreședinți care vor conduce destinele județului Olt alături de Marius Oprescu

Date:

Consilierii județeni și președintele CJ Olt, Marius Oprescu, și-au primit luni, 5 octombrie, mandatele. Potrivit unor surse, judecătorul Gabriel Arabelea s-ar fi prezentat cu mandatele pe nepusă masă.

Pentru că PSD deține majoritatea în forul județean, ambii vicepreședinți vor fi dați de social-democrați.

Astfel, primul vicepreședinte este Virgil Delureanu, iar potrivit surselor Gazeta Oltului cele mai mari șanse să ocupe cel de al doilea fotoliu de vicepreședinte este Ionuț Ivan. Acesta este directorul economic al Spitalului de Psihiatrie Schitu-Greci și a condus campania PSD din mediul online, considerată printre cele mai bune de la nivel național. Totodată, pentru acest post mai este vehiculat și numele profesorului de sport de la Școala nr. 5 din Slatina, Adrian Bărbulete. Acesta a mai ocupat în trecut postul de inspector general al ISJ Olt.

În mandatul anterior, Marius Oprescu a făcut echipă în fruntea CJ Olt cu Virgil Delureanu și Ioan Ciugulea.

Consilierii județenei PSD, în mandatul 2020-2024:

  1. Virgil Delureanu
  2. Cătălin Grecu
  3. Mariana Matei
  4. Ionuţ Ivan
  5. Adrian Bărbulete
  6. Nicolae Vitan
  7. Ion Bondrescu
  8. Mirela Vasile
  9. Ilie Irimia
  10. Daniela Vlad
  11. Dorin Postelnicu
  12. Cristian Gheorghe
  13. Adrian Iordache
  14. 14.Toma Prună
  15. Emil Marinescu
  16. Constantin Popescu
  17. Ioan Nedelea
  18. Valeria Gălan
  19. George Şofaru
  20. Cristian Butnariu
  21. Ilie Hâu

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...