Cine este candidatul PNL la funcția de primar al Slatinei

0
774

Mario de Mezzo este candidatul PNL Slatina la funcția de primar. Acesta a fost prezentat oficial, marți, într-o conferință de presă.

Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a susţinut marți, 3 septembrie, o conferință de presă, alături de președintele PNL Slatina, medicul Viorel Dumitrescu și candidatul PNL desemnat la funcția de primar al municipiului Slatina, Mario de Mezzo.

Candidatura lui Mezzo a fost validată, luni seara, în cadrul şedinţei Biroului Politic Municipal, prin votul tuturor reprezentanților biroului permanent, cu excepţia lui Ionuţ Comănescu, cel care îşi anunţase intenţia de a candida el însuşi la Primăria Slatina, care s-a abţinut.

Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, spune că decizia de a-l desemna candidat pe Mario de Mezzo nu a fost una tocmai ușoară.

Această decizie a venit în urma unor analize destul de complexe,a unor verificări social politice, a multor discuții cu colegi de-ai noștri și a venit și în urma votului din 26 mai când românii ne-au arătat ceea ce își doresc și noi am învățat din acest vot. Avem foarte mulți colegi în organizația Slatina care ar fi putut fi candidați pentru Primăria Slatina, dar într-un final am decis cu toții să mergem cu Mario de Mezzo pentru funcția de primar al municipiului Slatina. Mario este slătinean de origine. Este născut aici, bunicii lui și străbunicii lui au ajutat la construirea centrului vechi și a multor clădiri din Slatina, că au fost arhitecți, sunt îngropați în Slatina, deci are rădăcini adânci la Slatina. Nu poate nimeni să spună că nu este din Slatina, a spus Liviu Voiculescu.

Vestea desemnării sale drept candidat la funcția de primar al municipiului Slatina l-a onorat și bucurat pe Mario de Mezzo.  Este o propunere care pe mine m-a onorat și m-a bucurat în același timp. Este un proiect în care m-am angajat cu toate resursele mele, cu tot ceea ce sunt, cu tot ceea ce știu, cu tot ceea ce pot și obiectivul nostru, al echipei, este să câștigăm Primăria Slatina și pentru prima dată în 30 de ani să existe administrație liberală la Slatina. Le mulțumesc colegilor din PNL Slatina care mi-au dat votul de încredere și care, și formal și informal, m-au asigurat că mă sprijină și sunt alături de mine, a declarat de Mezzo.

Mario de Mezzo are 42 de ani, s-a născut la Slatina în anul 1977, locuiește în municipiul București, și este membru PNL de aproximativ un an. În ultimii zece ani eu am avut slujbe care nu mi-au permis să fiu membru al unui partid politic. Am lucrat în societatea civilă, director executiv al Fundaţiei Principesa Margareta a României, am reprezentat Uniunea Editorilor din România la Federația Internațională a Editorilor din România și director național la Habitat for Humanity Romania. Aceste slujbe, fiind slujbe de societate civilă, nu mi-au permis să fiu cu carnet de membru, membru al unui partid politic. Însă opțiunile mele politice de dreapta sunt foarte cunoscute de mai bine de 10 ani încoace pentru oricine a avut curiozitatea să verifice. Membru de partid efectiv sunt de aproximativ un an al PNL. În momentul acesta sunt slătinean și formal, cu buletin, cum știți deja. Am o fată care are 17 ani și jumătate și un băiat de 14 ani și jumătate, a adăugat de Mezzo.

Mario de Mezzo a mai fost și membru PSD între anii 2003 și 2004.