Cine a câștigat concursul pentru șefia Serviciului unei instituții din Olt

Date:

Share post:

Serviciul Resurse Umane Normare Organizare Salarizare (RUNOS) din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt are începând de ieri șef cu acte-n regulă.

 Este vorba despre Elena Ioniță (consilier superior în cadrul DSP Olt) care a promovat examenul pentru acest post susținut joi, 12 iulie, la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, după ce a obținut 73,2 puncte la proba scrisă şi 81,2 puncte la interviu, fiind declarată admisă. Inițial în concurs, s-au înscris doi candidați, însă la selecția dosarelor unul dintre aceștia a fost respins pe motiv că nu face dovada îndeplinirii condiției de studii master sau postuniversitare, conform articolului 57, alineatul (7) din Legea nr.188/1999, (r) cu modificările si completările ulterioare. Elena Ioniță a mai susținut și în urmă cu aproape o lună și jumătate examen pentru ocuparea acestui post, însă atunci nu a reușit să treacă de proba scrisă.

Ilie Bîzoi

spot_img

Related articles

Potcoava: Elev agresat de un polițist

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, marți, 25 noiembrie, prin apel 112, de către un bărbat...

Permis B fără examen? Senatul aprobă modificările cerute de Nicușor Dan – reguli noi pentru șoferi

Senatul a adoptat luni, în urma reexaminării cerute de președinte, proiectul de lege care modifică Ordonanța privind circulația...

Dobrosloveni: dansuri, muzică și fasole cu ciolan, de 1 Decembrie

Administrația locală a comunei Dobrosloveni, în frunte cu edilul Gheorghe Tudorașcu, a pregătit un program de zile mari,...

Vremea se răcește în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vreme severă, anunțând ploi abundente, lapoviță, ninsoare...