Cercetați pentru tăiere ilegală de arbori

Date:

Share post:

Polițiștii olteni au depistat mai multe persoane bănuite că ar fi tăiat ilegal arbori cu intenția de a-i însuși.

Acționând pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.6  Găneasa au depistat, pe raza comunei Teslui, 7 persoane din localitate, cu vârste cuprinse între 20 și 75 de ani, care ar fi tăiat un arbore de esență stejar, nemarcat, cu dimensiunea la cioată de Ø98 cm, pe care l-au secționat în mai multe bucăți.

„Arborele respectiv a fost tăiat din pădurea Oporelu, care aparține unui bărbat din municipiul Slatina.Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și tentativă la furt de arbori”, potrivit reprezentanților IPJ Olt.

De asemenea, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Dăneasa au depistat, pe raza comunei Sprâncenata, doi bărbați, de 22 și 24 de ani, în timp ce se deplasau cu un atelaj încărcat cu material lemnos, pe care l-ar fi tăiat dintr-o pădure privată, situată pe raza comunei Beciu, județul Teleorman.

Lemnele au fost confiscate și vor fi cubate de către un reprezentant al Ocolului Silvic Drăgănești-Olt, iar cei doi bărbați sunt cercetați acum sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori.

spot_img

Related articles

Potcoava: Elev agresat de un polițist

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, marți, 25 noiembrie, prin apel 112, de către un bărbat...

Permis B fără examen? Senatul aprobă modificările cerute de Nicușor Dan – reguli noi pentru șoferi

Senatul a adoptat luni, în urma reexaminării cerute de președinte, proiectul de lege care modifică Ordonanța privind circulația...

Dobrosloveni: dansuri, muzică și fasole cu ciolan, de 1 Decembrie

Administrația locală a comunei Dobrosloveni, în frunte cu edilul Gheorghe Tudorașcu, a pregătit un program de zile mari,...

Vremea se răcește în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vreme severă, anunțând ploi abundente, lapoviță, ninsoare...