Centrul muzeal Aviatorul Alexandru Șerbănescu a fost inaugurat la Colonești

Date:

Share post:

În data de 26 iunie, ziua în care toată ţara sărbătoreşte Ziua Drapelului Naţional, la Colonești a fost inaugurat Centrul muzeal Aviatorul Alexandru Șerbănescu. La marele eveniment alături de primarul comunei, Nicolae Stan au fost prezenți președintele Consiliului Județean, Marius Oprescu, vicepreședintele Virgil Delureanu, Generalul de flotilă Leonard Baraboi, presedintele fundației, doamna Eleonora Arbănaș, membrii echipei locale de fotbal ”Vedița Colonești”, precum și autoritățile locale.
În timpul ceremoniei de inaugurare, cerul a fost brăzdat de două avioane, aeronave F – 16, apartinand Bazei Aeriene Borcea, care au amintit de cel care a fost cândva Căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, cunoscut ca „Alecu”.

Căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, cunoscut ca „Alecu”, (n. 17 mai 1912, Colonești, Olt, România – d. 18 august 1944, Viperești, Buzău, România) a fost un as al aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Format inițial ca vânător de munte, este atras de aviație, devenind întâi observator aerian, iar în 1941 pilot, zburând inițial pe avionul IAR 80, iar ulterior pe Bf 109G.
A participat la campaniile de la Stalingrad, Dniepropetrovsk și Mariupol, unde a luptat alături de aviația germană împotriva aviației URSS; a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploiești, împotriva aviației de bombardament americane. A fost comandantul Grupului 9 Vânătoare.
A căzut eroic în lupta împotriva Aliaților, copleșit de escorta de Mustanguri ale operațiunii de bombardament american asupra Ploieștiului din 18 august 1944. În momentul căderii era asul cu cel mai mare număr de victorii aeriene (47) din Forțele Aeriene Regale ale României. A fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul militar Ghencea în data de 22 august 1944.
A fost citat de două ori pe ordin de zi și decorat cu numeroase ordine și medalii. Numele eroului căpitan aviator Alexandru Șerbănescu îl poartă acum Baza 95 Aeriană Bacău.

Florina DINU

spot_img

Related articles

Potcoava: Elev agresat de un polițist

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, marți, 25 noiembrie, prin apel 112, de către un bărbat...

Permis B fără examen? Senatul aprobă modificările cerute de Nicușor Dan – reguli noi pentru șoferi

Senatul a adoptat luni, în urma reexaminării cerute de președinte, proiectul de lege care modifică Ordonanța privind circulația...

Dobrosloveni: dansuri, muzică și fasole cu ciolan, de 1 Decembrie

Administrația locală a comunei Dobrosloveni, în frunte cu edilul Gheorghe Tudorașcu, a pregătit un program de zile mari,...

Vremea se răcește în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vreme severă, anunțând ploi abundente, lapoviță, ninsoare...