Ce se întâmplă cu inspecția tehnică pentru mașinile mai vechi de 12 ani

Date:

Share post:

Camera Deputaților a adoptat, marți, o serie de propuneri ale Registrului Auto Român (RAR), cea mai importantă fiind cea privind efectuarea inspecției tehnice periodice (ITP) o dată pe an în cazul mașinilor mai vechi de 12 ani. În schimb, pentru mașinile noi, prima inspecție tehnică se va face după trei ani. Proiectul de lege va fi trimis la promulgare și urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Noile prevederi privind inspecția tehnică periodică fac parte dintr-un Proiect de lege pentru modificarea OG nr. 81/2000, privind certificarea încadrării vehiculelor în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere. Acest proiect de lege a trecut în septembrie de Senat, iar marți a fost aprobat prin vot de Camera Deputaților. Pentru a intra în vigoare, mai trebuie doar promulgat prin decret al președintelui României.

Efectuarea inspecţiilor tehnice periodice se va face la un an în cazul autovehiculelor cu o vechime de cel puțin 12 ani (autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune). „Autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune, se supun primei inspecţii tehnice periodice la trei ani, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi“, prevede proiectul de lege. Pentru mașinile mai vechi de trei ani, ITP se va face ca și până acum, la doi ani.

Iată cum au argumentat reprezentanții RAR efectuarea ITP la un an pentru mașinile mai vechi de 12 ani: „Referitor la propunerea ca ITP să fie efectuată la un an pentru autoturismele începând cu vechimea de la 12 ani, RAR a efectuat o serie de statistici. Conform acestora, vârsta medie a vehiculelor ce compun acest parc activ se situează pe un trend crescător începând încă din anul 2009, când această valoare era de 8,63 ani, ajungând anul trecut la valoarea de 12,06 ani. Tocmai de aceea, Registrul Auto Român, ca organism şi serviciu tehnic, consideră oportună şi chiar obligatorie manifestarea unui anumit tip de reacţie, de natură tehnică, de menţinere sub control a stării tehnice a parcului auto naţional, de conservare şi chiar de reducere ulterioară a vechimii medii a acestuia“, potrivit noilor prevederi legislative.

spot_img

Related articles

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...

Strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina va fi închisă complet traficului rutier

Începând de vineri, 21 noiembrie, strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Slatina va fi închisă complet traficului rutier, inclusiv...