Cazul „Sorina“: Judecătoria Slatina a rămas în pronunțare

Date:

Share post:

Magistraţii Judecătorie Slatina au judecat joi dosarul privind interdicţia de a părăsi ţara în cazul Sorinei, fetița de 8 ani luată cu mascații de la foștii asistenți maternali care au crescut-o, după ce a fost adoptată de un cuplu de români din SUA. Instanţa a rămas în pronunțare.

După o primă amânare, Judecătoria Slatina, urmează să stabilească dacă fetiţa poate părăsi ţara sau nu.

După cum se știe, procurorul general al României a dispus ca minora Sorina (din cazul de adopție mediatizat foarte mult în ultimul timp) să nu poată pleca din țară, urmând să se soluționeze cererea de revizuire a dosarului de adopție.

De pe rolul Judecătoriei Turnu Severin, cazul a ajuns la Curtea de Apel Craiova. După care Curtea de Apel Craiova, pe 2 iulie, a decis să se mute la Tribunalul Olt, care a declinat competența către Judecătoria Slatina.

Prin hotărârea dată, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de strămutare de la Tribunalul Mehedinți la Tribunalul Olt și a desființat de drept sentința civilă pronunțată de Tribunalul Mehedinți în care soluționarea procesului a fost declarată în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

 

spot_img

Related articles

Comuna Icoana a marcat Ziua Națională a României

Comuna Icoana, reprezentată de primarul Valentin Miu, a marcat Ziua Națională a României alături de cetățeni, profesori, elevi...

La mulți ani de 1 Decembrie!

Pe 1 Decembrie, România sărbătorește Ziua Națională cu evenimente speciale în toate orașele țării. La Slatina, peste o mie...

Gazeta Oltului la 30 de ani

Gazeta Oltului la 30 de ani În urmă cu 30 de ani, în ziua de 1 decembrie 1995, era...

Ce semnificație are Sfântul Andrei, cel Întâi chemat al românilor

Sfântul Andrei este unul dintre simbolurile României, având pentru români o profundă semnificație religioasă, culturală și identitară. Se...