Caracaleanul Adrian Chesnoiu nu mai este șef la AFIR

Date:

Share post:

Șeful Agenţiei de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR), caracaleanul ADRIAN IONUȚ CHESNOIU, va fi delegat prin Ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale la Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău, pentru coordonarea activității și dezvoltarea unei noi strategii de dezvoltare a Băncii.

Potrivit AFIR, delegarea se face începând cu data de 13 decembrie 2019.

„Vă mulțumesc tuturor pentru activitatea desfășurată împreună, pentru implicarea si profesionalismul de care am dat cu totii dovadă în acești 3 ani! Rămân în continuare directorul general, dar pentru moment s-a considerat că datorită performanțelor avute voi aduce un plus de valoare agriculturii românești prin delegarea la Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău.
Ca atare, mă simt onorat și mândru că astăzi conduc cea mai importantă Agenție din cadrul MADR, că împreună am adus România de la locul 24 pe locul 3 în Europa ca nivel de absorbție și vă doresc să avem în continuare cel puțin aceleași rezultate remarcabile ca cele obținute împreună! Vă urez Sărbători Fericite și Binecuvântate!”
a ținut sa precizeze ADRIAN CHESNOIU, director general AFIR.

 

spot_img

Related articles

Lecție de patriotism la Liceul Economic „P.S. Aurelian” Slatina

La sfârșitul orelor de curs, în ziua de 27 noiembrie 2025, elevii de la Liceul Economic „Petre S....

Primarul Marijana Trepăduș a finanțat o excursie la Târgul de Crăciun din Craiova

Miercuri, 26 noiembrie, conducerea și beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență Socială din Șopârlița, directorul Școlii Gimnaziale din...

Piesa „Moartea lui Ipu”, pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina

Vineri, 5 decembrie 2025, începând cu ora 18.30,  va avea loc premiera specatacolului de teatru cu piesa „Moartea...