Bani din Fondul de rezervă al CJ pentru două primării din Olt

Date:

Două primării din județul Olt vor primi bani din din Fondul de Rezervă al Consiliul Judeţean (CJ) Olt pentru desfăşurarea unor lucrări de necesitate, suma aprobată de consilierii județeni în ședința forului județean de la sfârșitul lunii mai anul curent fiind de aproape 500.000 de lei. Această sumă va fi împărțită primăriilor Fălcoiu şi Vulpeni.

Astfel,  Primăria Fălcoiu va primi suma de 34.000 lei pentru refacerea sediului instituției, afectat de un incendiu produs în data de 2 aprilie, cauzat de desprinderea coşului de fum al centralei termice, iar  Primăriei Vulpeni îi va fi alocată suma de 425.000 lei, pentru construirea unui pod care face legătura între satele Cotorbeşti şi Valea Satului care a cedat în urma precipitațiilor căzute la sfârșitul lunii martie anul curent, a topirii zăpezii și a scurgerilor de pe versanți.

„Am alocat bani din Fondul de rezervă al Consiliului judeţean pentru două UAT-uri, comunele Vulpeni şi Fălcoiu. Au avut anumite incindente şi a fost nevoie de bani. La Fălcoiu a luat foc acoperişul primăriei şi am alocat suma solicitată pentru a reface acoperişul, iar la Vulpeni este vorba despre un pod distrus. Aici, procedura s-a făcut după alocarea sumelor de către Guvern şi am alocat noi din Fondul de rezervă. Este un pod important pentru comuna Vulpeni pentru că leagă două state. O comunitate rămânea, efectiv, blocată”, a declarat preşedintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

 

Ilie Bîzoi

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...

CJ Olt, sprijin financiar către ADI Oltul

Consiliul Județean Olt va aloca suma de 100.000 de...