Bădici: „Nu îmi doresc să fiu subprefect, dacă nu sunt șanse reale de a pune în aplicare Programul de guvernare”

0
566

Este război total în Coaliția de guvernare, după ce premierul Florin Cîțu l-a demis, săptămâna trecută, pe ministrul Justiției, Stelian Ion. În replică, liderii USR Plus au depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului, alături de AUR.

În acest context, Cîțu ar putea trecere la demiterea tuturor oamenilor USR Plus din Guvern și din instituțiile din țară. La nivelul județului Olt, primul vizat este subprefectul de Olt, Fănel Bădici, președintele USR Plus.

Bădici a precizat că scandalul ar fi plecat după ce setul de măsuri propus de USR Plus pentru ca banii din PNDL să nu fie furați nu ar fi fost agreat de PNL.

„PNL a încercat să treacă acest PNDL care, până la urmă, este o încercare de a da bani către primari, iar acei bani se vor topi, nu se vor face mare lucru cu ei. USR a propus un set de măsuri ca să fim siguri că nu se vor fura bani. Să încercăm ceva pe modelul fondurilor europene. PNL nu a vrut nici așa. Lucrurile au degenerat și s-a ajuns la demiterea lui Stelian Ion”, a spus Bădici.

Subprefectul de Olt spune că această criză ar putea fi rezolvată prin plecarea premierului Florin Cîțu.

„Pentru noi, în teritoriu, nu este atât de prezentă această criză. Noi mergem înainte, chiar ni s-a recomandat să ne facem treaba și să încercăm să asigurăm permanența, să nu facem rabat de la munca noastră de zi cu zi. La nivel interpersonal, în prefectură, colaborez excelent cu colegii mei. Vorbind despre alianță și despre partide, aici este mai dificil, ce se vede la centru este și la noi, local. Am putea să ieșim din acest impas, în primul rând, prin plecarea premierului Cîțu, pentru că sunt două lucruri. În primul rând, l-a demis pe Vlad Voiculescu, iar acum l-a demis pe Stelian Ion. A demonstrat că este un lider slab și că nu poate avea continuitate și cuvântul lui nu înseamnă nimic”, a adăugat Bădici.

Președintele USR Plus spune că nu ține de funcția de subprefect, mai ales dacă nu sunt șanse să pună în aplicare Programul de guvernare.

„Nu este vorba de mine că sunt pe lista să fiu schimbat, ci de toți colegii mei de la USR Plus. Dacă premierul Cîțu va vrea să rupă alianța, va lua și această decizie. Eu nu cred că o va face, pentru că ar fi ultima dovadă de iresponsabilitate, însă rămâne să vedem ce se va întâmpla. Nici eu nu îmi doresc să fiu subprefect și să pierd timpul, dacă nu sunt șanse reale de a pune în aplicare Programul de guvernare”, a conchis Bădici.

Subprefectul Fănel Bădici este în concediu de săptămâna trecută, dar va reveni la muncă marți, 7 septembrie.