1.6 C
Slatina
joi, ianuarie 15, 2026
AcasăPoliticăAutoritățile, în alertă. Pesta porcină africană, la 10 kilometri de granița cu...

Autoritățile, în alertă. Pesta porcină africană, la 10 kilometri de granița cu Oltul

După confirmarea primului caz de peste porcină din județul Teleorman, autoritățile sanitar -veterinare din județul Olt sunt în alertă. Drept urmare nouă localități (Scărișoara, Plăviceni, Jieni, Rusănești, Cilieni, Potlogeni, Tia Mare, Doanca și Izbiceni) din sudul județului au intrat în zona de supraveghere a focarului. Ulterior după confirmarea celui de-al doilea și al treilea caz de pestă porcină din județul Teleorman autoritățile din Olt au instituit  zonă de supraveghere și în localitățile Mihăești, Bușca, Seaca, Tirișneag, Mandra și Văleni, de pe raza județului Olt. Deși a fost impusă interdicția în ce privește  comercializarea animalelor vii în târgurile organizate în această perioadă în Olt, unii cetățeni au fost depistați de către organele sanitar-veterinare în timp ce comercializau porci domestici în zona adiacentă a Târgului din Osica de Sus.

 În judetul Teleorman primul focar declarat a fost în data de 16 octombrie 2018,  ca urmare a confirmării prezenței virusului acestei boli în probele prelevate din resturi de cadavru de porc domestic (os lung) găsite într-o zonă situată în extravilan (pădurea Slobozia Mândra). În aceste conditii s-a instituit zonă de supraveghere pentru următoarele localitati: Scărisoara, Plăviceni, Rusănesti, Jieni, Cilieni, Tia Mare, Potlogeni, Doanca și Izbiceni. Al doilea focar din judetul Teleorman a fost confirmat în data de 17 octombrie 2018, dar conform coordonatelor geografice stabilite prin harta GIS, judetul Olt nu a fost prins în zona de supraveghere, motiv pentru care nu a fost notificat de către județul Teleorman. Al treilea focar din judetul Teleorman  a fost notificat conform adresei nr.12146/20.10.2018 transmisă de către DSVSA Teleorman, înregistrată la DSVSA Olt cu nr.17593/20.10.2018 prin care se aduce la cunoștință confirmarea pestei porcine africane la porcii deținuți de o exploatație nonprofesională din localitatea Scrioaștea, jud.Teleorman, în urma întocmirii hărții GIS, localitățile Mihăești, Bușca, Seaca, Tirișneag, Mandra și Văleni, de pe raza județului Olt au intrat în zona de supraveghere. De precizat faptul că proprietarii exploatațiilor în care s-au confirmat al doilea și al treilea focar sunt frați.

În data de 20 octombrie 2018, s-a convocat sedința Centrului Local de Combaterea Bolilor (CLCB) la Prefectură, fiind adusă la cunoștință notificarea transmisa de DSVSA Teleorman. Tot în data de 20 octombrie2018 au fost transmise si adrese de informare către aceste primării aflate în zona de supraveghere, inclusiv cu măsurile ce trebuie aplicate în zona de supraveghere pentru controlul pestei porcine africane.

Ca urmare, se instituie măsurile ce se pun în aplicare pe zona de supraveghere stabilită, astfel:

– Efectuarea unui recensămănt al tuturor exploatațiilor de porcine din zona de supraveghere prin inspecția exploatațiilor de către medicul veterinar oficial și medicul veterinar de liberă practică împuternicit, în termen de cel mult 7 (șapte) zile, în vederea efectuării examenului clinic al tuturor porcilor existenți în gospodării, verificarea registrului exploatației (colecția de formulare de identificare și formulare de mișcare a animalelor) și verificarea crotaliilor auriculare ;

– Se interzice circulația și transportul porcilor pe drumurile publice sau private prin instalarea filtrelor rutiere la toate punctele de trecere din și spre județul Teleorman. Fac excepție transporturile de porci care tranzitează zona, pe cale rutieră sau feroviară, fără descărcare sau oprire între punctele de plecare și destinație și sunt însoțite de documentele comerciale și de transport prevăzute de legislația în vigoare, precum și transportul porcilor expediați din afara zonei de supraveghere în scopul sacrificării imediate într-un abator situat în zona de supraveghere;

– Nici un camion, vehicul sau echipamente specializate pentru transportul animalelor și care a fost utilizat la transportul porcilor nu intră și nu părăsește  zona fără să fie în prealabil curățat, dezinfectat și dezinsectizat, dacă este cazul imediat după utilizare;

– Materialele posibil contaminate (carcase, furaje, gunoi de grajd, purin) se tratează chimic și se distrug;

– Nici o altă specie de animal domestic nu pătrunde sau iese din exploatație  în următoarele 7 (șapte) zile de la stabilirea zonei de supraveghere;

– Toți porcii morți sau bolnavi din orice exploatație (comercială sau nonprofesională) se anunță imediat medicului veterinar de liberă practică împuternicit de pe raza localității și DSVSA Olt pentru punerea în aplicare a investigațiilor necesare;

– Niciun porc nu iese din exploatația în care sunt ținuți cel puțin 30 de zile de la terminarea operațiunilor de curățare, dezinfecție și dacă este cazul de dezinsecție a exploatației în care s-a confirmat pesta porcină africană;

– Se interzice folosirea materialului seminal, a ovulelor sau a embrionilor de porc în afara zonei de supraveghere;

– Toate persoanele care intră sau ies din exploatațiile cu porci trebuie să respecte  cu strictețe măsurile de igienă necesare pentru a reduce riscul de răspândire a virusui pestei porcine africane.

Menționam că în zona de supraveghere stabilită pentru localitatile Mihăești, Bușca, Seaca, Tirișneag, Mândra și Văleni, există 3 fonduri de vânătoare  care nu dețin efective de mistreți. Până în prezent, în zonele de supraveghere instituite,  atât la primul cât și la cel de-al treilea focar, nu s-au raportat îmbolnăviri la porcii domestici din gospodăriile populației, nu au fost mortalități, a precizat directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt, dr. Veronel Bolborea.

Cu toate acestea unii crescători de animale din județul Olt par să nu conștientizeze riscurile în privința acestei boli care face ravagii în întrega lume. Dovadă faptul că în ultimele zile organele de control sanitar-veterinare au constat abateri de la legislația sanitar veterinară în târgul de la Osica de Sus. Au fost efectuate controale în târgurile organizate în zilele de 20 și 21 cotombrie in localitătile: Scărișoara, Izbiceni, Băbiciu și Osica de Sus. În urma acestor acțiuni au fost depistate abateri de la legislatia sanitar veterinara în târgul de la Osica de Sus, în sensul că au fost depistați cetățeni care comercializau porci domestici în zona adiacenta a târgului, nerespectându-se astfel restricțiile impuse în ceea ce privește interdicția de comercializare a animalelor vii in târgurile organizate în aceasta perioadă.

Ca urmare a nerespectării măsurilor de profilaxie generala privind locurile de aglomerare a animalelor vii în scopul comercializarii, Primăria Osica de Sus a fost sancționată, conform HG 984/2005, cu amendă  în valoare de 9.000 lei, a conchis Bolborea.

 Având în vedere această situație  Prefectura Olt a remis un comunicat prin care avertizează populația județului cu privire la măsurile ce se impun pentru a preveni transmiterea acestei boli.

Pesta porcină africană este o boală care produce mari pagube economice!

Omul nu se îmbolnăvește dar poate să o răspândeasca!

Nu exista vaccin sau tratament pentru această boala!

Mortalitatea este de până la 100%!

Anuntați imediat medicul veterinar în caz de sacrificare, îmbolnavire sau moarte a unui porc din gospodarie!

CUM PROTEJAM GOSPODARIA?

Nu hrăniți porcii cu resturi alimentare!

Nu lăsați porcii liberi în afara adăposturilor!

Este interzisă creșterea porcilor în zone unde pot intra în contact cu porcii mistreți!

Schimbați-vă hainele și încălțămintea de fiecare dată dupa lucrul în adăpostul animalelor!

Folosiți microdezinfectoare în gospodăriile proprii (o tăviță cu paie îmbibate cu o soluție slabă de sodă caustică, 4%, la poartă și la intrarea în adăpostul animalelor)!

 SIMPTOMELE BOLII!

 

PETE ROȘII ALBĂSTRUI PE PIELE,

ÎN SPECIAL ÎN ZONA URECHILOR ȘI A RÂTULUI

TUSE

DIAREE

IMPOSIBILITATEA DE A STA ÎN PICIOARE

APATIE

FEBRĂ MARE

RESPIRAȚIE ÎNGREUNATĂ

VOMĂ

LIPSĂ POFTĂ DE MÂNCARE

 

CE SA FAC?

Contactați imediat medicul veterinar dacă porcii au simptome;

Nu deplasați animalele din gospodarie și tineți-le închise;

Schimbați hainele și încalțămintea de fiecare dată când iesiți din gospodărie;

Contactați imediat medicul veterinar ori Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt.

 

SPRIJINIȚI  AUTORITĂȚILE  ÎN  APLICAREA  MĂSURILOR!

Dați dovadă de responsabilitate!

VEȚI FI DESPĂGUBIȚI PENTRU PIERDEREA ANIMALELOR!

 

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Horoscop- 15 ianuarie 2026

LOCUINȚE ANL – CARACAL

OLT-SCADE DRAMATIC POPULȚIA

Recent Comments

Să le fie rușine celor care l-au batjocorit pe acest mare român pe Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”
Fără credință în Dumnezeu ,fără reformă, fără moralitate și fără meritocrație nu poate exista o Românie puternică și prodperă. pe La mulți ani de 1 Decembrie!
PSD o să fie doar un partid de buzunar... pe Marius Oprescu: ”Oltenia îl susține pe Sorin Grindeanu”
Grindeanule,tu centrezi, tu dai cu capul.......! pe Marius Oprescu: ”Oltenia îl susține pe Sorin Grindeanu”
Goana după averi,funcții,titluri și privilegii nu sunt decât goana după iluzii și vânare de vânt.... pe Penitenciarul Rahova: Vâlcov i-a dat cu flit unui politician oltean
Cine fură azi un ou ,mâine fura un bou pe Darius Vâlcov rămâne primarul favorit al slătinenilor
roxana.stiubei@yahoo.com pe Primari din Olt, în vizită la Bruxelles
Biserica lui Dumnezeu nu va fi biruită nici de porţile iadului pe LA FINALUL LUINII OCTOMBRIE. CATEDRALA NEAMULUI – INAUGURATĂ! PARTICIPI LA SLUJBĂ?
Pentru PSD Olt a trecut baba cu colacii pe uliță pe Marius Oprescu: ”Proiectele peste 30% vor fi continuate direct”
„Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi!“ pe Alexandru Stănescu pleacă de la șefia ADR SUD-VEST Oltenia
Primul corupt al județului Olt,Paul Stănescu a simțit și simte sfârșitul politic al PSD în Olt...Dar tace ca mortu-n păpușoi pe Un pion important părăsește tabăra PSD Slatina
Apa este Viață pe Schimbări în conducerea CAO
Cadrele didactice care au vrut cu Nicușor Dan vor fi nevoite să ceară acum suspendarea lui din funclia supremă în Stat pe Pentru o nouă formă de protest a profesorilor
Spre deosebire de justiție,istoria nu iartă... pe Despărțirea de Ion Iliescu
„Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o slăvim.” pe GAZETA OLTULUI SUSTINE PROIECTUL: CRUCE PE ,,DEALUL GRADISTE,, DIN SLATINA
Dumnezeu și istoria o să-l judece pe Ion Iliescu ,dar USR este deja în iad pe Ion Iliescu sau adevărul îngropat
pauldobrescu01@yahoo.com pe Ion Iliescu sau adevărul îngropat
La Judecata de apoi Hristos va judeca si pe oameni si pe ingeri, adica pe diavoli si toate popoarele lumii. pe Ion Iliescu sau adevărul îngropat
Tupeul magistraților poate fi redus prin modificarea Constituției României... pe CURTEA DE APEL CRAIOVA. O JUDECĂTOARE ACUZĂ ..!
Trăiește degeaba acela care nu face altora bine. pe CURTEA DE APEL CRAIOVA. O JUDECĂTOARE ACUZĂ ..!
PSD pierde pe zi ce trece electoratul tradițional... pe CJ Olt, pași concreți pentru un județ mai curat și mai bine organizat
Este ultima pomană electorală a PSD în Olt.... pe CJ Olt, bani pentru primării
Modernizarea și curățenia trebuie să înceapă cu structura organizatorică din toate instituțiile Statului. pe CJ Olt, pași concreți pentru un județ mai curat și mai bine organizat
Dă-i, Doamne ,românului mintea cea din urmă pe Ca într-un vis urât
PSD vrea să pară un partid mare,dar este lipsit de valori morale și intelectuale pe PSD Slatina: ”Ținem cu Slatina și ne luptăm pentru proiectele de dezvoltare bune, indiferent cine le implementează”
Mulțumim din inimă partidului și tovarășuui secretar general al PSD Paul Stănescu...Ura,ura,ura... pe Marius Oprescu: ”Reabilităm și dotăm Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Slatina”
PSD trage să moară și primarii visează precum vrabia mălai... pe Filiala Județeană Olt a Asociației Comunelor din România, mesaj către Bolojan
Stănescu este cel mai mare oportunist....Dar timpul lui deja a apus. pe Paul Stănescu: ”Cel mai simplu ar fi fost să rămânem în Opoziție”
Austeritatea este calea spre falimentarea politică a PSD pe Austeritate la pachet
STĂNESCULE,NICI NU ȘTII CÂT DE MIC ÎNCEPI SĂ FII ! pe Senatorul Paul Stănescu: ”Bolojan a înțeles mesajul PSD..!”
Oltenia este ,,campioana,, sărăcie din România,iar Stănescu ne amăgește din nou că-n Oltenia o să curgă lapte și miere pe Paul Stănescu: ”PSD nu poate fi ignorat”
Stănescule,lasă vrăjeala de tractorist... Du-te și spovedește-te preotului duhvonic...Apoi du-te acasă.Lasă-i pe cei inteligenți și culți să conducă ce este de condus în această Țară pe Grindeanu e supărat pe colegii de coaliție
A fost cândva cel mai mare partid din România,dar pe zi ce trece, PSD se face mic,mic,mic... pe Grindeanu e supărat pe colegii de coaliție
Chirita nicolaie pe Sub papucul USR
Adevărata reformă teritorial- admnistrativă a Statului român trebue să inceapă cu forma de guvernămînt pe Sub papucul USR
PSD este precum un câine dalmațian :are multe pete și știe doar să latre ... pe PSD Slatina: ”Mario De Mezzo a inaugurat austeritatea în educație și performanță”
Stănescule,smerește-te!Lasă funcțiile și titlurile politice,administrative și economice. pe Paul Stănescu refuză Curtea de Conturi
„Unde nu-i cap, vai de picioare” pe Olt: Vijeliile au făcut prăpăd
agricultura românească trebuie să se adapteze la noile realități impuse de schimbările climatice pe Piața volantă revine în parcarea CJ Olt
Stănescule,nici ascuns în stuf nu scapi...EPPO este cu ochii pe tine. pe Paul Stănescu: ”Partidul nostru nu își permite luxul de a fi dezbinat”
Nimeni nu scapă de Judecata Domnului pe Florin Barbu vrea un singur secretar de stat la MADR
Veşnică pomenire din neam în neam. pe Olt: Jurnalistul Filon Sin a murit
Să țineți minte trei cuvinte;MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA! pe Niște învârtiți
Un primar...liberal.! pe Niște învârtiți
Adevărata reformă trebuie să înceapă cu forma de guvernământ pe PSD Olt merge cu Florin Barbu la Agricultură
Unii politicieni și funcționari publici,in nebunia lor,consideră ca banul public le aparține in totalitate.Asta pentru că unii l-au scos pe Dumnezeu din viața lor. pe Primarul comunei Băbiciu a aruncat cu bani la concertul lui Culiță Sterp
Olteanu' suparat pe Găneasa, Olt: RUȘINE, PRIMARE!
Nimic nou sub soare. pe Vin alegerile în USR Olt
Ștefanache Gheorghe pe Începe magia Călușului, la Caracal
PSD este un elefant cu picioare de țânțar pe Quo vadis, PSD?
Domnul a dat,Domnul a luat! pe Când Dumnezeu lipsește din Biserică
A fost cândva PSD... Acum nu este decât un partid balama. pe Schimbări majore în instituțiile din Olt
Încetul cu încetul se face oțetul pe Un’ te duci tu, mielule?
Să nu uităm cine a fost familia De Mezzo pe Lucrări de reparații la Policlinica Veche din Slatina
România s-a trezit din somnul rațiuni.. pe George Simion, președinte la Slatina
Dacă crinul este ofilit,atunci de ce nu să fie o margaretă? pe Un crin pentru o primăvară românească
Un primar...liberal. pe Olt: Noi drumuri modernizate
Viitoarele alegeri parlamentare nu vor avea sorți de izbândă pentru USR...Vor lua sub patru la sută. pe Greii din USR au decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi la prezidențiale
Vai de capul bârfitoarelor...!! pe Dezastru floral, în Slatina
Adevărul ne face liberi pe România sub asteroid
Stadionul este al slătinenilor... Este meritul tuturor celor care au trăit, trăiesc și vor trăi în acest oraș. pe Marius Iancu: ”Construirea Stadionului ”1 Mai” este un proiect asumat de fosta administrație PSD și de premierul Marcel Ciolacu”
Surprize, surprize cu.... Laura Codruța Kovesi pe Paul Stănescu: ”Moral, Klaus Iohannis trebuia să îşi dea demisia”
Biserica, Monarhia și Armata pot garanta unitatea neamului românesc pe Unire și dezbinare
Timpul a sosit.... pe Cu spatele la zid
Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu. pe Războiul lumilor pe pământ românesc
Să nu uităm că actul de abdicare al Regelui Mihai I al României este nul și neavenit. pe Cu pantaloni sau cu fustă – aceasta-i întrebarea
Cu Georgescu președinte al României și cu Bolojan prim-ministru o să meargă bine economia națională.. pe Ilie Bolojan este noul președinte al PNL
Azi ne conduc urmașii comuniștilor.... pe Pe ape și mai tulburi
Nihil Sine Deo pe Donald, cu cravată roșie
Paul Stănescu este un parvenit care vrea să tragă sforile până la adânci băyrâneți... pe Paul Stănescu: ”Colaborarea PNL-AUR a început la nivel local”
Să fim realiști.....PSD este format din lichelele comuniste! pe A cânta frumos… în cheia De Mezzo
Domnule Smedescu ,înainte de toate ar fi bine să fim realiști și să ne privim cu toții in oglinda constiinței... pe A cânta frumos… în cheia De Mezzo
Toate localitățile din Bulgaria si Serbia care sunt pe malul Dunării sunt dezvoltate..Dar pe malul romănesc este jale... pe Proiectul ”Digitalizarea activității Primariei orasșului Corabia in beneficiul comunitatii”, admis
„Fiecare pasăre pe limba ei piere” pe Candidații USR Olt la alegerile parlamentare au fost prezentați
"Puterea nu corupe oamenii; oricum, dacă prostii ajung într-o poziţie de putere, ajung să corupă puterea." George Bernrd Shaw pe Marius Oprescu: ”În PSD Olt, întotdeauna între cetățeni, aleșii locali, județeni, parlamentari și Guvernul României a existat un parteneriat”
La vremuri noi, tot noi… dar cu haine noi,vărgate....! pe PSD Olt a prezentat lista candidaților pentru Senat și Camera Deputaților
Regele - Unsul Domnului și conducătorul poporului pe Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la Președinție
PSD vrea să pară un partid mare,dar este lipsit de valori morale și intelectuale pe PSD OLT. CEL MAI GREU AN ELECTORAL DIN ACEST SECOL…!
Petre pe RUȘINICĂ!
piiyyttiiyy pe RUȘINICĂ!
Un vechi proverb românesc spune că „Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba“. pe Paul Stănescu crede că Marcel Ciolacu are „toate şansele” să ajungă preşedintele României
Ciolacu ar vrea el să fie președinte,dar nu-i pentru cine se pregătește,ci pentru cine se nimerește.. pe Paul Stănescu crede că Marcel Ciolacu are „toate şansele” să ajungă preşedintele României
PSD este campion la corupție...iar Oltenia este campioană la sărăcie...e. pe Oprescu: “Astăzi a avut loc demiterea consilierului local Gigi Ernes Vîlceleanu, din calitatea de membru de partid”
Oare,Paul Stănescu,aude zăngănitul de cătușe?De auzit aude,dar el aude doar foșnetul banilor din tot felul de smecherii.. pe Paul Stănescu vrea un nou mandat de secretar general al PSD
Giani că nu suntem multi pe CSM Slatina are un nou director
Se aude deja sunetul cătușelor de oțel pentru gașca de hoți de la Olt!!! pe Liberalii Laura Giura și Viorel Rogojinaru, la Primăria Slatina
Asta să i-o spună lui mutu de la manutanță....Moț minte de ingheață apele! pe Primăria Slatina vrea rezilierea contractului de concesiune a Cimitirului Strehareţi
Cu totii ne vom duce la Dumnezeu sa dam socoteala pentru ce am facut aici... pe Constantin Stănescu pe ultimul drum
Un cetatean revoltat pe Bloc ANL, în comuna Vișina
Cumpărătorul înșelat pe DĂBULENI: SAMSARII FAC…LEGEA!
Un om foarte revoltat pe Paul Stănescu, activitate parlamentară
Stan Georgiana pe Crimă în Slatina
Niță Catalin pe Noua conducere a TSD Olt
Am muncit , imi vreau pensia mea, nu pomana voastra! pe Emil Albotă: ”Noi ne dorim reforma pensiilor”
A fost un mare OM și artist al poporului! pe A murit actorul Mitică Popescu
constantin smedescu pe UN AN NOU FERICIT!
Ion Iliescu este un mare trădător de Țară și de neam! pe ASTĂZI SE ÎMPLINESC 33 DE ANI DE LA VICTORIA REVOLUŢIEI ROMÂNE
Unii se joacă de-a Dumnezeu pe Vom avea sau nu zăpadă de Sărbători?
DNA-ul singur nu poate elimina corupția din primării pe Primăriile din Olt, bani de Crăciun
Titlul corect si realist;CJ Olt, bani pentru primarii din judeţ pe Primăriile din Olt, bani de Crăciun
„Parvenitul se târăşte de-a buşilea în faţa celor ce-i pot fi de folos şi este obraznic cu cei de care nu mai are nevoie.” — Honoré de Balzac pe Pădurea nu ne vrea
nedeloiu pe Cancerul României
Cine se teme de reforma? pe Cancerul României
Pensionar prin contributie, la stagiu complet. pe Veste uriașă pentru cei cu pensii sub 2.500 de lei!
Un machidon pe BECALI UMILIT!
Peter pe
Petre pe
Eddie pe ANUNȚ PUBLIC
GOGU DE LA COMUNA FARA GAZE, APA SI CANAL cundusa in continuare de comunisti. pe Sute de cadouri pentru copiii din Găneasa
Dupa ce ca nu sunt eficiente mastile in combaterea COVID-ului.... pe Masca, obligatorie în Slatina în toate spațiile deschise. Măsura se aplică din 31 octombrie
marinar pe
marinar pe Dreapta la rând?
Un simplu palmas pe VEȘTI BUNE PENTRU ALRO SLATINA
Vin vremuri grele pentru toti PSD-istii din toate institutiile Statului pe Socotelile liderilor politici din județ. Rămâne Oltul insula ROȘIE a României?
Terente pe Totul curge?
Unii se plimbă cu Covidul prin instituții,dar se fac ca plouă pe Toți angajații din Centrul Județean APIA Olt se vor testa, la cerere, pentru COVID-19
La candidati surpriza vor fi si rezultate surpriza.... pe EXCLUSIV. PSD, candidați surpriză în mai multe localități din Olt
VICEPRIMARUL DIN SCORNICESTI,O RUSINE... pe SCORNICEȘTI: RUSINOS! INTERESUL POLITIC MAI PRESUS DE CEL CETATENESC