Autoritățile au aprobat alte 99 de locuri de carantină, în Slatina

Date:

Din cauza afluxului mare de olteni care se întorc din zone cu risc, autoritățile din județ au aprobat pe 5 aprilie noi centre pentru carantină. În afara celor deja existente, au fost aprobate alte 99 de locuri la hoteluri și pensiuni din Slatina.
Nu putem divulga numele hotelurilor și a pensiunilor din Slatina, însă vom indica zona în care se află acestea, dar și locurile disponibile.
Hotel situate în oraşul vechi din Slatina – 39 de locuri, motel strada Textilistului – 42 de locuri și pensiune din centrul municipiului – 18 locuri. În total sunt 99 de locuri în care sunt cazați oltenii care vin din cele 12 țări unde numărul infectărilor este la un nivel extrem de ridicat.
Potrivit unor surse, carantinații vor sta și câte trei în cameră.
Începând din 3 aprilie a fost actualizată lista zonelor afectate de noul coronavirus. Astfel, toți oltenii care sosesc din următoarele țări: Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Iran, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, S.U.A., Turcia vor fi plasați în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile.
Potrivit ultimelor date transmise de Prefectura Olt, la finalul săptămânii trecute, în carantină instituționalizată în județ sunt aproape 400 de persoane.
Centre de carantină mai sunt și la Corabia, într- o altă locație din Slatina și la hotelul patronat de familia Raț. Acestea sunt pline ochi cu olteni care s-au întors din străinătate.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...