Atenţie la caniculă! Autoritățile locale în alertă

Date:

Share post:

În perioada imediat următoare se anunţă că vremea din judeţul Olt va fi una cu adevărat caniculară. De aceea, pompierii olteni vin în întâmpinarea cetăţenilor cu măsurile de prevenire şi limitare a apariţiei unor evenimente negative privind starea lor de sănătate pe perioada sezonului cald.

Atunci când se află în spaţii deschise, pe stradă sau la locul de muncă, pentru olteni deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice) sau fără expunere directă la soare (corturi, umbrare). Totodată, cetăţenii trebuie să evite aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00, să mănânce regulat, echilibrat cu evitarea grăsimilor şi a sării, să bea multă apă, să limiteze consumul de băuturi alcoolice, să poarte haine uşoare, răcoroase, colorate deschis şi care acoperă cât mai mult pielea şi să mănânce fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt. În spaţii închise, respectiv acasă şi la birou, oltenii trebuie să limiteze utilizarea aparatelor electrocasnice, luminilor artificiale şi surselor de căldură, să acopere ferestrele expuse la soare şi să închidă ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis. De asemenea, locuitorii judeţului trebuie să ştie că atunci când temperaturile înregistrate în termometre sunt ridicate şi depăşesc 32 de grade Celsius nu pot utiliza ventilatoarele. Totodată, oltenii trebuie să aerisească dimineaţa devreme sau seara târziu, utilizând curenţi de aer, şi să regleze aerul condiţionat la maximum 5 grade sub temperatura ambientală.

spot_img

Related articles

Potcoava: Elev agresat de un polițist

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, marți, 25 noiembrie, prin apel 112, de către un bărbat...

Permis B fără examen? Senatul aprobă modificările cerute de Nicușor Dan – reguli noi pentru șoferi

Senatul a adoptat luni, în urma reexaminării cerute de președinte, proiectul de lege care modifică Ordonanța privind circulația...

Dobrosloveni: dansuri, muzică și fasole cu ciolan, de 1 Decembrie

Administrația locală a comunei Dobrosloveni, în frunte cu edilul Gheorghe Tudorașcu, a pregătit un program de zile mari,...

Vremea se răcește în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vreme severă, anunțând ploi abundente, lapoviță, ninsoare...