Anunț fără precedent pentru angajații de la stat! Câte salarii vor primi în plus in 2019

Date:

Share post:

Bugetarii au un nou motiv de sărbătoare în acest final de an. Conform anunțului lui Eugen Teodorovici, angajații la stat vor primi mai multe salarii în plus.

Toţi salariaţii de la stat vor primi, începând cu 1 ianuarie 2019, indemnizaţie de hrană, reprezentând două salarii minime pe economie, a declarat vineri seara, la Palatul Victoria, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. „Începând cu 1 ianuarie 2019, toţi salariaţii vor primi anual două salarii minime pe economie drept indemnizaţie de hrană. Era o prevedere în ordonanţă şi nu era clar dacă se proroga sau nu. Se aplică de la 1 ianuarie 2019”, a spus Teodorovici.

Acordarea indemnizaţiei de hrană este prevăzută în Legea 15/2018 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Anul trecut însă, prin Ordonanţa de Urgenţă 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene în anul 2018, instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora tichete cadou, premii şi nici indemnizaţia de hrană şi indemnizaţia de vacanţă prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017.

Sursa: capital.ro

spot_img

Related articles

Gazeta Oltului la 30 de ani

Gazeta Oltului la 30 de ani În urmă cu 30 de ani, în ziua de 1 decembrie 1995, era...

Ce semnificație are Sfântul Andrei, cel Întâi chemat al românilor

Sfântul Andrei este unul dintre simbolurile României, având pentru români o profundă semnificație religioasă, culturală și identitară. Se...

„Monstrul din Caracal”, Gheorghe Dincă, cere să fie ELIBERAT, susținând că bolile de care suferă nu pot fi tratate în penitenciar

Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru două omoruri, viol și sechestrare...

CSM Slatina câștigă în fața formației CSC Șelimbăr

CSM Slatina s-a impus sâmbătă, pe terenul celor de la CSC Șelimbăr, scor 2-1, într-un meci contând pentru etapa...