Anunț fabulos al Olguței Vasilescu! Bugetarii care vor primi un bonus de 5.000 de euro

Date:

Anunț incredibil al Liei Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii și Justiției Sociale! Marți, în cadrul emisiunii „Sinteza zilei”, Olguța Vasilescu a dezvăluit că salariile acestor bugetari vor crește în anul 2019.

În plus, în anumite condiții, ei vor primi și un bonus de 5.000 de euro. Lia Olguța Vasilescu a anunțat, marți, la „Sinteza zilei”, că salariile profesorilor vor crește în 2019. Totodată, cei care se vor titulariza în mediul rural vor încasa și un bonus de 5.000 de euro.

„Aș vrea să anunț, pentru că știu că președintele anunță miercuri un fel de pact pentru educație – iar i-am furat caimacul, să spun așa – pentru că noi avem deja un acord semnat cu sindicatele din Educație pe care l-am negociat inclusiv eu personal, dar și alături de alți miniștri cum ar fi domnul Teodorovici sau primul ministru al României, un acord pentru susținerea educației care prevede foarte multe lucruri bune pentru profesori, în sensul că se devansează creșterile salariale.

Știți foarte bine că pe legea salarizării se crește cu 25% din diferență în fiecare an, de la 1 ianuarie. Ei bine, suma de bani pe care ei ar trebui să o aibă în 2022 se devansează cu 2 ani și la nivelul lunii septembrie 2020 vor primi ceea ce trebuie să primească în 2022″, a declarat Vasilescu.

Lia Olguța Vasilescu a adăugat că în cazul profesorilor care se titularizează în mediul rural se acordă un bonus de 5.000 de euro.

Sursa:bugetul.ro

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

DE CE TACE PSD-UL? CUM ESTE POSIBIL…?!

Cum e posibil să pierzi 18 miliarde de euro...

Florin Barbu: ”Serele și solariile fermierilor și din gospodăriile românilor nu vor fi impozitate”

Guvernul a modificat Codul Fiscal astfel încât clădirile care...