Angajaţii Arhivelor Naţionale -Serviciul Judeţean Olt au protestat

Date:

Share post:

Astăzi, între orele 10.30-11.30, angajaţii Arhivelor Naţionale -Serviciul Judeţean Olt au decis să protesteze prin întreruperea activităţii şi anularea programului de lucru cu publicul.

Angajaţii din Arhivele Naţionale -Serviciul Judeţean Olt, alături de colegii din toată ţara, îşi exprimă profunda nemulţumire faţă de discriminarea salarială şi nedreptatea cu care se confruntă în comparaţie cu colegii lor din alte instituţii.

Din luna ianuarie 2024, s-a iniţiat un proces de aliniere a salarizării personalului din instituţiile publice din mai multe sectoare de activitate bugetară la nivelul salariilor din administraţia centrală. Acest demers a fost realizat în scopul eliminării discrepanţelor salariale dintre funcţiile din administraţia publică centrală şi cele din unităţile teritoriale.

În pofida eforturilor depuse încă de la începutul anului şi a demersurilor legale iniţiate, cerinţele pentru o salarizare echitabilă şi respectarea drepturilor legitime ale salariaţilor din Arhivele Naţionale -Serviciul Judeţean Olt au rămas nesatisfăcute.

Acţiune de astăzi este concepută ca un prim semnal pentru guvernanţi. Protestele vor continua  până când drepturile noastre vor fi recunoscute şi nedreptatea salarială va fi înlăturată. În acest sens, următoarea acţiune va fi organizarea unui miting la sediul Guvernului României, în data de 23 mai 2024, cu participarea salariaţilor din toată ţara.

           

spot_img

Related articles

La mulți ani de 1 Decembrie!

Pe 1 Decembrie, România sărbătorește Ziua Națională cu evenimente speciale în toate orașele țării. La Slatina, peste o mie...

Gazeta Oltului la 30 de ani

Gazeta Oltului la 30 de ani În urmă cu 30 de ani, în ziua de 1 decembrie 1995, era...

Ce semnificație are Sfântul Andrei, cel Întâi chemat al românilor

Sfântul Andrei este unul dintre simbolurile României, având pentru români o profundă semnificație religioasă, culturală și identitară. Se...

„Monstrul din Caracal”, Gheorghe Dincă, cere să fie ELIBERAT, susținând că bolile de care suferă nu pot fi tratate în penitenciar

Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru două omoruri, viol și sechestrare...