ANAF, anunț important pentru contribuabili! Se dau banii înapoi

Date:

Share post:

ANAF face un anunț important pentru contribuabili. Oficialii au propus modificarea unui termen important. Totul este prevăzut într-un proiect de lege pus în dezbatere publică.

ANAF propune modificarea termenului de 30.09.2018, până la care se efectuează redirecţionări de către unităţile Trezoreriei Statului, până la data de 31 decembrie 2018.

În concluzie, contribuabilii care efectuează, eronat, plăţi în conturile unice 20.A.47.01.00 „Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire” şi 55.02 „Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor special după data de 31 decembrie 2018, vor primi banii înapoi.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

ART. I – Punctul 34 din Metodologia de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale, aprobată prin Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1613/2018 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iunie 2018, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„34. Operaţiunile de redirecţionare prevăzute la pct. 33 se efectuează de către unităţile Trezoreriei Statului până la data de 31 decembrie 2018. După această dată, eventualele plăţi efectuate de către contribuabili în conturile unice 20.A.47.01.00 „Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire” şi 55.02 „Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, în curs de distribuire” se vor returna plătitorilor.”

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie aprobat de Parlament şi promulgat de preşedinte.

Sursa: capital.ro

spot_img

Related articles

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...

Strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina va fi închisă complet traficului rutier

Începând de vineri, 21 noiembrie, strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Slatina va fi închisă complet traficului rutier, inclusiv...