AJPIS Olt face angajări

Date:

Share post:

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Olt a scos la concurs două posturi de inspector în cadrul Serviciului Beneficii de Asistență Socială, Programe de Servicii Sociale, Incluziune Socială, Egalitate de Șanse – Compartimentul Beneficii de Asistență Socială, Programe de Servicii Sociale. Este vorba despre un post de inspector, clasa I, grad profesional superior și un post de inspector, clasa I, grad profesional debutant. Contractele sunt pe perioadă nedeterminată.

Candidaţii trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durata, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum șapte ani (pentru inspector, clasa I, grad profesional superior) și curs operare calculator dovedit cu certificat de absolvire.

Proba scrisă a concursului va avea loc în data de 13 mai 2019, iar interviul pe 15 mai. Termenul limită de depunere a dosarelor este 6 mai 2019. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a instituţiei.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Olt, din Slatina, Aleea Tineretului numărul 1A, sau la numerele de telefon: 0249/410.201, interior 209.

 

spot_img

Related articles

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...

Strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina va fi închisă complet traficului rutier

Începând de vineri, 21 noiembrie, strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Slatina va fi închisă complet traficului rutier, inclusiv...