AFM anunță lansarea consultărilor publice pentru noul ghid al Programului Național Casa Verde Fotovoltaice

Date:

Share post:

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) îi invită pe toți cei interesați să contribuie cu propuneri la îmbunătățirea ghidului de finanțare a Programului Național Casa Verde Fotovoltaice. „Începând de săptămâna viitoare, vom organiza consultări pentru ghidul aferent noii sesiuni a Programului Național Casa Verde Fotovoltaice, pe care dorim să o lansăm în această toamnă. Noul program va aduce modificări majore. Îmi doresc simplificarea procesului de înscriere, precum și micșorarea duratei evaluării proiectelor și extinderea plajei de instalatori”, a declarat preşedintele AFM, Andreea Kohalmi – Szabo.

AFM este în curs de finalizare a acțiunii de soluționare a contestațiilor pentru sesiunea din 2019 a aceluiași program și, în paralel, are loc contractarea beneficiarilor declarați admiși în program. „În acest moment, analiza contestațiilor transmise în aplicația informatică este finalizată în procent de peste 95%, iar listele finale vor fi publicate săptămâna viitoare. Ne cerem scuze pentru faptul că analiza acestora a durat mai mult timp, dar în contextul actual, având în vedere atât restricțiile cauzate de pandemie, cât și volumul foarte mare de documente supuse analizei, AFM a depus eforturi consistente pentru a le soluționa în cel mai scurt timp. Până în prezent, am transmis spre semnare peste 4.500 de contracte, beneficiarii având un termen de 8 luni în care pot finaliza instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice”, a mai spus președintele AFM.

Noutățile privind Programul Național Casa Verde Fotovoltaice vor fi publicate pe site-ul instituției www.afm.ro.

spot_img

Related articles

Biciclist acroșat de un autoturism, în comuna Vișina

Vineri, 21 noiembrie, pe strada Principală din comuna Vișina, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia...

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...