Accident în zona Pădurea Saru

Date:

Accident în zona Saru, unde imediat s-a blocat traficul.
La fața locului s-au aflat echipaje din cadrul Detașamentului Slatina și Gărzii Balș, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială pentru protecție chimică, biologică, radiologică și nucleară ( CBRN ) sub coordonarea Prim Adjunctului Inspectorului Șef al ISU Olt. Autocisterna era încărcată cu o substanță organică corosivă. Echipajele prezente la fața locului asigură măsurile de prevenire a situațiilor de urgență până la ridicarea în siguranță a autocisternei.
Trafic a fost blocat pe Drumul National 65, in zona Pădurea Saru.
Polițiștii prezenți la fața locului au deviat traficul pe următoarea rută ocolitoare: Găneasa- Osica- Șopârlița- Pârșcoveni- Balș.
Din primele date, polițiștii au stabilit că o autocisternă, în timp ce se deplasa pe DN 65, din direcția Slatina către Craiova, nu ar fi adaptat viteza de deplasare și a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se.
Polițiștii rutieri au acționat pentru preîntâmpinarea unor situații mai grave,  fluidizarea traficului și efectuarea verificărilor care se impun.
Polițiștii au recomandat tuturor conducătorilor auto să urmeze ruta ocolitoare, să manifeste răbdare și atenție sporită în trafic și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor. La fața locului au fost și alte autorități competente, pentru a interveni conform competențelor ce le revin.
Polițiștii au fost prezenți în puncte cheie, pentru informarea conducătorilor auto și  fludizarea traficului rutier.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

OLT. PREFECTUL VA FI JUDECAT DE TRIBUNAL…!

Olt: Plângerea prefectului față de controlul judiciar dispus de...

DE CE TACE PSD-UL? CUM ESTE POSIBIL…?!

Cum e posibil să pierzi 18 miliarde de euro...

Florin Barbu: ”Serele și solariile fermierilor și din gospodăriile românilor nu vor fi impozitate”

Guvernul a modificat Codul Fiscal astfel încât clădirile care...