Accident cu patru victime pe o trecere de pietoni din Slatina

Date:

Share post:

„Din primele cercetări a reieșit că un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Slatina, în timp ce conducea autoturismul pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, nu a acordat prioritate de trecere la locul marcat pentru trecerea de pietoni și a accidentat patru persoane, trei femei și o minoră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

Șoferul care a provocat accidentul este directorul Departamentului de Integrare a Producției din cadrul TMK Artrom SA Slatina, Iulian Ciocloavă, cele trei femei lucrează la Finațele Publice Olt în timp ce fetița aparținea uneia dintre victime. Directorul de la Artrom nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, susțin polițiștii. El va fi cercetat, acum, de oamenii legii sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Martori la nefericitul eveniment au fost câțiva cetățeni care au anunțat de urgență prin serviciul 112 accidentul rutier la care au intervenit mai multe ambulanțe care au acordat victimelor primul ajutor, după care le-au transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina. Trei dintre victime au suferit traumatisme la cap și membre. Fetița a avut mai multe excoriații înclusiv pe mâini și față.

Potrivit polițiștilor care anchetează accidentul conducătorul auto nu era băut. Acesta va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

spot_img

Related articles

Cum va fi vremea până la Crăciun

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că în România iarna va începe cu temperaturi plăcute. Apoi, vremea se...

CSM SLATINA a pierdut în fața grupării CORVINUL HUNEDOARA

Echipa de fotbal CSM Slatina a pierdut meciul disputat sâmbătă, împotriva formației Corvinul Huneodara, scor 1-0, într-un duel...

Biciclist acroșat de un autoturism, în comuna Vișina

Vineri, 21 noiembrie, pe strada Principală din comuna Vișina, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia...

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...