Biciclist mort, la Corabia

Date:

Share post:

Pe Drumul Județean 544A, în orașul Corabia, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu moartea unui biciclist. 

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autocamion condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din comuna Strejești și un biciclist, respectiv o femeie, în vârstă de 72 de ani, din orașul Corabia.

”În urma evenimentului rutier, femeia a decedat, iar trupul acesteia a fost transportat la Spitalul Orășenesc Corabia în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cauzei decesului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.” transmite IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

spot_img

Related articles

Biciclist acroșat de un autoturism, în comuna Vișina

Vineri, 21 noiembrie, pe strada Principală din comuna Vișina, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia...

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...