Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a extins avertizările de vreme rea și anunță că vremea se înrăutățește începând de joi noapte. Meteorologii au emis noi avertizări cod galben, cod portocaliu, dar şi cod roşu. Vântul va sufa cu putere în cea mai mare parte a ţării şi vor cădea precipitaţii.
ANM a emis un cod galben de intensificări ale vântului valabil joi până la ora 23:00. „În Dobrogea, jumătatea sudică a Munteniei și Olteniei și în sudul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h”.
Potrivit meteorologilor, „Pe creste, rafalele vor depăși temporar 80…90 km/h, viscolind zăpada”. Aceștia mai informează că „în prima parte a zilei va mai ninge în zona de munte și local în Transilvania și Moldova”.
Cod galben valabil vineri în mai multe zone din țară
Începând de astăzi și până vineri la ora 20:00, „vântul va avea intensificări în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) și în regiunile estice, cu viteze de 50…70 km/h. Aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde toată zona de munte, se va depune strat de zăpadă, în general de peste 10…20 cm și va fi viscol”, avertizează ANM.
Meteorologii mai anunță și că „În Crișana, Maramureș și nordul Moldovei vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de peste 5…10 cm. În Transilvania, Banat și nordul Olteniei precipitațiile vor fi mixte, pe arii restrânse cu depuneri de polei”.
Sursă: digi24.ro