Un deputat PSD vrea concedii plătite pentru cei care divortează

Date:

Deputatul PSD Georgian Pop a depus un proiect de lege, la Senat, potrivit căruia persoanele care divorțează să primească, la cerere, trei zile de concediu plătit, pentru că ”trec prin trauma desfacerii căsătoriei” și au nevoie de timp liber pentru ”soluționarea problemelor”, scrie Mediafax.

Inițiativa legislativă vine în sprijinirea salariaților „ce trec prin trauma desfacerii căsătoriei”, iar pentru acest eveniment este „nevoie de timp liber pentru soluționarea problemelor pe care le implică”, se arată în expunerea de motive.

„Cei care au divorțat au drepul la un concediu pentru divorț de 3 zile lucrătoare”, se arată în proiectul de lege.

Inițiatorul menționează că de acest beneficiu au parte doar persoanele asigurate în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat.

„Indemnizația pentru concediul pentru divorț se plătește din fondul de salarii al unității angajatoare și este egală cu salariul corespunzător perioadei respective. Concediul pentru divorț se acordă la cerere, de către angajator, în următoarele 4 săptămâni de la data constatării sau, după caz, a pronunțării divorțului”, se mai arată în proiect.

Sursă: www.stiripesurse.ro

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Crăciun cu temperaturi peste mediile obișnuite

Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne uşor mai ridicate...

12 decembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Pe 12 decembrie 1896, Guglielmo Marconi a făcut,...

Horoscop 12 decembrie 2025

Horoscop 12 decembrie 2025 – SĂGETĂTOR Se poate să întâlniți...

Mormântul lui Mircea cel Bătrân de la Mânăstirea Cozia a fost redeschis după un secol

Sarcofagul în care îşi doarme somnul de veci Mircea...