Dorin Umbrărescu a decis, se pare, să preia și să revitalizeze combinatul metalurgic de la Oțelu Roșu (județul Caraș-Severin), aflat într-o situație critică de mulți ani.
Redeschiderea combinatului este planificată pentru toamna acestui an, iar estimările arată că în prima etapă vor fi create între 100 și 150 de locuri de muncă, urmând să crească la 300 – 400 până în anul viitor.
„E adevărat, am vești bune. De câteva luni se încearcă preluarea sau cesionarea creanțelor de la uzina de la Oțelu Roșu. În urmă cu ceva timp, domnul deputat Silviu Hurduzeu și domnul primar Mălăiescu m-au rugat să facem o vizită la Ministerul de Finanțe, la ANAF, pentru a clarifica anumite aspecte tehnice vizavi de cesionarea creanțelor. Am reușit acest lucru și astăzi vă pot spune că s-au cesionat creanțele la combinatul de la Oțelu Roșu. Au fost adjudecate de către o firmă din județul Bacău, care devine, practic, principalul creditor al combinatului.
Pe lângă cele circa 12 milioane de euro cât au costat creanțele, pe care firma s-a angajat să le aducă în termen de maximum 30 de zile, dar le va aduce săptămâna viitoare, trebuie să dispună de un capital serios pentru redeschiderea combinatului.
Din câte cunosc, firma e foarte serioasă, în prima etapă va avea 100 – 150 de angajați și 300 – 400, până anul viitor”, a declarat prefectul Ioan Dragomir.
Primarul Mălăiescu a declarat: “Sunt mulți oameni care s-au opus din toate puterile ca el să repornească. Am discutat ieri cu Alexandru, după ce a semnat la Reșița cesionarea creanțelor, au banii pregătiți pentru ca în toamna acestui an să iasă fum de la combinat.”
Această inițiativă aduce un suflu nou de optimism în comunitatea din Oțelu Roșu și reprezintă o veste pozitivă pentru industria metalurgică și pentru economia locală. Dorin Umbrărescu, prin firmele sale, rămâne unul dintre cei mai importanți constructori de autostrăzi din România, cu o cifră de afaceri ce depășește un miliard de euro.
Sursă: www.desteptarea.ro