Noi reguli pentru proprietarii care își închiriază locuințele, altfel decât în scop turistic, vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023, dată de la care aceștia au o serie de obligații.
Concret, prin O.G. nr. 16/2022 a fost instituită obligaţia, ca începând cu data de 1 ianuarie 2023, pentru persoanele fizice care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare şi cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, de a înregistra contractul încheiat între părţi, precum şi modificările survenite ulterior, la organul fiscal competent .
Ca urmare a obligației instituită de O.G. nr. 16/2022, prin Ordinul 2031/2022 au fost completate prevederile Ordinului nr. 114/2019 în sensul că:
a) se completează procedura de înregistrare a contractelor cu noile prevederi legale;
b) se completează formularul „Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune” cu informații privind cuantumul chiriei lunare;
c) se aprobă formularul „Notificare privind nedepunerea la termen a cererii de înregistrare a contractelor de închiriere”.
Prin urmare, pentru contractele de închiriere încheiate după data de 1 ianuarie 2023, proprietarii – persoane fizice – vor avea obligația înregistrării la organul fiscal competent în termen de 30 de zile de la data încheierii. Pentru contractele aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2023, proprietarii – persoane fizice – vor avea obligația înregistrării (dacă nu sunt deja înregistrate) în termen de 90 de zile.
Proprietarii – persoane juridice – pot opta pentru înregistrarea contractelor de închiriere
(numai prin intermediul Spaţiului Privat Virtual ).
Pentru bunurile deținute în comun, fiecare coproprietar – persoană fizică are obligația înregistrării contractului de închiriere.
Cererea de înregistrare, însoțită de copia contractului de închiriere, se depune de persoanele fizice direct la registratura organului fiscal, prin poștă sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță (SPV).
Organul fiscal va notifica persoanele fizice care figurează în evidențe cu venituri din chirii și care nu și-au îndeplinit obligația de înregistrare a contractelor.
Baza legală: OpANAF nr. 2031/2022 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locaţiune, precum şi a modelului şi conţinutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune” publicat în Monitorul Oficial al României partea I nr. 1164/05.12.2022
Sursă: stiripesurse.ro