Programul TOMATA 2023 – Câți bani primesc legumicultorii anul viitor

0
348

Programele de interes pentru cultivatorii de legume din România, în frunte cu programul tomata, continuă și în 2023. Sumele necesare au fost incluse în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2023.

Potrivit lui Sorin Moise, secretar de stat MADR, programul tomata are alocat un buget de 63 milioane euro pentru anul viitor.

”Continuăm cu schemele de minimis cu care i-am obișnuit pe fermierii noștri. Programul Tomata continuă, pentru că au fost foarte multe întrebări în această perioadă legate de acest program, dacă va continua sau nu. Discutăm de o sumă de aproximativ 63 de milioane de euro cuprinsă în buget pentru anul viitor, credite bugetare pentru ajutorul de minimis pentru cultivarea legumelor în spații protejate.

Anul acesta am avut 17.180 de aplicanți în ciclul I și 17.127 de aplicanți în ciclul II, adică vedem că a fost un interes destul de mare, iar oamenii cu care am discutat au spus că a fost un ajutor binevenit, mai ales în condițiile în care prețurile inputurilor au crescut”, a precizat Sorin Moise pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Potrivit oficialului MADR, și alte programe de sprijin pentru sectorul horticol vor merge mai departe în 2023. În acest sens, vor fi finanțați și cultivatorii de cartofi, dar și cei de usturoi.

”De asemenea, continuă programul de sprijin pentru cultivatorii de usturoi, cu o sumă de 0,03 miliarde lei, adică o creștere de 11% față de anul 2022. Aici am avut un număr de aproximativ 1.500 de cereri, cu 1.681 de hectare, deci vedem că și aici a fost un interes destul de mare. Mai scăpăm de usturoiul chinezesc și îl înlocuim cu cel românesc”, a mai spus Sorin Moise.

Sursă: agro-tv.ro