Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de ploi torențiale și vijelii valabilă în toată țara, luni, de la ora 10:00, până la ora 21:00. În intervalul menționat, în toată țara, vor fi intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze în general de 50…70 km/h, iar la altitudini mari de 90…110 km/h.
În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, jumătatea sudică a Moldovei, nordul Munteniei și al Dobrogei, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de 30…35 l/mp.
În intervalulul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări cu viteze de 90…100 km/h.
ANM a emis și o informare meteo de precipitații moderate cantitativ, lapoviță și ninsoare la altitudini mari, intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece, valabilă de luni, ora 10:00, până marți la ora 20:00.
Vor fi averse luni în cea mai mare parte a țării, iar marți cu precădere în nord-vest și centru. Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30 l/mp.
La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă (în medie de 3…6 cm).
Temporar, vântul va avea intensificări, luni în toate regiunile, iar marți cu precădere în cele estice, cu viteze în general de 40…60 km/h, iar la munte de peste 80…90 km/h.
Vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice cu mult sub mediile multianuale specifice perioadei, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 18 grade și minimele între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni, potrivit stiripesurse.ro.