Nicusor Dan este noul presedinte al Romaniei

Date:

Romanii au ales drumul european. Nicuor Dan este noul presedinte al Romaniei.

E victoria voastră, să știți. A mii și mii de oameni care au crezut că România se poate schimba în direcția corectă. Ce ați făcut ca societate săptămânile aceastea e extradordinar. E victoria voastră! România începe, începând de mâine, o nouă etapă și are nevoie de fiecare dintre d-voastră, are nevoie de specialiști care să se implice în politici publice, de oameni în societate civilă, de oameni noi în politică.
România va avea un nou președinte, dar președintele ăsta în echilibrul de putere va avea nevoie în continuare de sprijinul voastru, al societății.
Un mesaj pentru cei care au pierdut azi: întregul nostru respect pentru cei care au avut o altă opțiune azi și au avut o altă opțiune în turul I. Avem de construit o Românie împreună, indiferent de opțiunile fiecăruia. Mulțumesc românilor din diaspora care s-au implicat atât de mult în campania aceasta electorală.
Mulțumesc românilor din Basarabia, și celor din R. Moldova, și celor din diaspora. Îi asigur că România va fi tot timpul acolo alături de ei și de parcursul lor european. Să continuăm să credem în România și, de mâine, la muncă!.”, a spus Nicusor Dan.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Horoscop 18 decembrie 2025

Horoscop 18 decembrie 2025 – SĂGETĂTOR O să dați zor...

17 decembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Pe 17 decembrie 1538, Papa Paul al III-lea...

Horoscop 17 decembrie 2025

Horoscop 17 decembrie 2025 – SĂGETĂTOR O să păstrați o...