-1.8 C
Slatina
joi, ianuarie 22, 2026
AcasăNaționaleNeplata amenzilor, risc penal

Neplata amenzilor, risc penal

Guvernul României a pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede că neplata unei amenzi contravenționale timp de 12 luni ar putea fi considerată infracțiune penală, iar persoanele în cauză ar putea fi condamnate fie la muncă în folosul comunității, fie la amendă penală, cu termen de plată de 60 de zile.
Documentul, lansat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pe 13 ianuarie 2026, face parte dintr‑un pachet de măsuri menite să crească veniturile bugetelor locale și să asigure sustenabilitatea financiară a autorităților administrative, potrivit inițiatorilor.
Măsura a stârnit însă critici puternice din partea organizațiilor neguvernamentale. APADOR‑CH, asociație pentru apărarea drepturilor omului, susține că transformarea unei amenzi contravenționale neplătite într‑o sancțiune penală încalcă principiile fundamentale ale dreptului penal și Constituția, argumentând că aceasta creează „artificial noi infractori”.
Proiectul este în consultare publică până la 23 noiembrie, perioadă în care cetățenii și organizațiile pot trimite observații și propuneri. După această etapă, legea urmează să fie discutată în Parlament.
Criticii atrag atenția că, prin această prevedere, contravenienții care nu achită amenzi ar putea ajunge în evidența penală fără ca fapta să fi fost inițial calificată drept infracțiune de lege.

RELATED ARTICLES

CSM Slatina începe Cupa României

Erou la Balș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE CITITE

Anunț-Pierdut

CSM Slatina începe Cupa României

Erou la Balș