Ministrul Barbu, întâlnire de lucru cu reprezentanții asociațiilor de fermieri din sectorul vegetal

0
132

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Ionuț Barbu, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții asociațiilor de fermieri din sectorul vegetal. Conducerea formelor asociative a expus principalele probleme cu care membrii acestora se confruntă în activitatea desfășurată: plata subvențiilor APIA și rambursarea de TVA, acordarea creditelor subvenţionate pentru agricultură , concurența cerealelor ieftine din Ucraina, schimbările climatice.

Mă bucur că am reușit să identificăm soluții la majoritatea problemelor dezbătute astăzi în cadrul întâlnirii desfășurate cu membrii asociațiilor din sectorul vegetal și împreună cu experții din MADR le vom fi aproape fermierilor prin programe și măsuri care să contribuie la dezvoltarea activității în agricultură”, a declarat ministrul Florin-Ionuț Barbu.

Fermierii au apreciat deschiderea către dialog a ministrului și au transmis o serie de propuneri ce urmează a fi evaluate în cadrul unor grupuri de lucru care se vor întruni periodic la nivel de experți.

În urma discuțiilor toți participanții au semnat un proces verbal prin care s-au agreat următoarele:

Propunere 1. Acordarea în regim de urgență a plăților APIA, pentru schemele care nu țin și de alte termene.

Termen: 29 februarie 2024

Propunere 2. Derogare GAEC 7 si GAEC 8. Clarificarea condițiilor în care se aplică cele două GAEC-uri începând cu anul de cerere 2023-2024 și diminuarea procentului de sancțiuni la nivel minim, în baza forţei majore.

Termen: 31 Ianuarie 2024

Propunere 3. Compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectați de importurile din Ucraina prin adoptarea de culoare separate si monitorizare importuri prin sigilii electronice cu GPS în portul Constanța.

Termen: în anul 2024 

Propunere 4: Acordarea de credite cu dobândă subvenţionată pentru capital de lucru şi investiții în ferme. cu marja dobânzii de maxim 2% +ROBOR

Termen: 29 februarie 2024

Propunere 5: Utilizarea suplimentară a cadrului temporar Ucraina pentru acordarea către fermierii pentru plata în regim de urgență a sprijinului de 100 euro/ha pentru culturile agricole înfiinţate în toamna anulu 2022. In cazul în care, după rectificarea bugetara se vor identifica sume disponibile la MF se va lua in calcul şi compensarea culturilor din primăvara anului 2023

Termen: 31 Mai 2024

Propunerea 6: Actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizel pentru motorina achiziționată şi utilizată în agricultură

Termen: 30 Iunie 2024

Propunerea 7: Modificarea în regim de urgenţă a Ordonanțel 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Echivalarea permisului categoria B cu TR şi a celei B1 cu TRI precum și înmatricularea utilajelor se vor realiza numai prin supunerea înregistrării acestora la primărie, fără obligativitatea CIV și respectiv a ITP-ului indiferent de tonaj, cu exonerarea aplicării dispoziților în materie în anul 2024, concomitent cu modificarea corespunzătoare a proiectului de lege aflat în dezbatere în Senatul României

Termen: proxima şedinţă de guvern 

Propunerea 8: Asumarea revizuirii și adoptării legislației necesare, în actualul exercițiu parlamentar privind durata minimă a contractului de arendă, precum și concesionarea pășunilor.

Termen: 30 Iunie 2014 – Parlamentul Romaniei

Propunerea 9. Apa gratuită pentru infrastructura principală de irigații în anul 2024

Propunerea 10: Subvenţionarea a 50% din costurile suportate cu energia electrică de către OUAI-uri

Propunerea 11: Modificări legislative 2004

Modificări legislative 2024. Modificarea Legii 34/2013 și Legii 170/2023 și a Legii 138/2004 asimilarea amenajărilor locale de irigaţii cu subvenţionarea ca si a OUAI, inclusiv amplasarea de panouri fotovoltaice în amenajările secundare de irigații doar cu acordul OUAI -urilor; – Implementarea și operaţionalizarea Sistemului National de Gestionare a Riscurilor din Agricultură.

Propunerea 12: Ordonanța de urgența privind amânarea ratelor se află în avizare la Consiliul Concurenţei Termen: proxima şedinţă de guvern

Propunerea 13: Realizarea împreună cu fermierii a unui studiu de impact privind utilizarea sistemului antigrindină din zona Vrancea.

Ministrul a oferit reprezentanților celui mai puternic for din agricultură soluții concrete la problemele cu care fermierii se confruntă: schema de ajutor de stat „Creditul Fermierului” și creditul agricol pentru capital de lucru și investiții în ferme, dar și amânarea la plată pentru creditele neperformante.

Fermierii au declarat că rezultatele obținute în urma dezbaterilor le dau încredere că pot găsi în ministrul agriculturii un partener de dialog, ce propune soluții pentru sustenabilitatea fermierilor.

Cei prezenți au subliniat că vor urmări îndeaproape realizarea obiectivelor asumate prin procesul verbal semnat la finalul întâlnirii.