Deținutul Gheorghe Dincă a avut nevoie, luni, de intervenția unei ambulanțe după ce i s-a făcut rău în celulă. Nu ar fi pentru prima oară când criminalul violator supranumit „monstrul de la Caracal” necesită ajutor medical de urgență.
Condamnat la 30 de ani de detenție după ce a fost acuzat că le-a violat și ucis pe Alexandra Măceșanu, în vârstă de 15 ani, și Luiza Melencu, de 18 ani, după care le-a incinerat într-un butoi din tablă pe care îl avea curtea casei sale de la Caracal, Gheorghe Dincă a fost închis într-o cameră destinată persoanelor vârstnice.
Ce s-a întâmplat cu Gheorghe Dincă în închisoare
Încă de la început, deținutul a reclamat diferite probleme de sănătate și a fost diagnosticat cu diabet zaharat și depresie. Mai mult, Dincă a cerut inclusiv întreruperea pedepsei pe caz de boală, însă medicii legiști au stabilit că afecțiunile medicale de care suferă condamnatul pot fi tratate și în detenție.
Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că, luni dimineață, deținutul Gheorghe Dincă ar fi anunțat personalul care se ocupă cu paza condamnaților că se simte rău.
Sursele citate au precizat că bărbatul în vârstă de 72 de ani avea toată față foarte umflată. „Deținutul era umflat tot”, ne-au spus sursele.
Angajații închisorii i-au făcut lui Dincă masaj facial
Pe cale de consecință, polițiștii de penitenciare au anunțat imediat conducerea, care ar fi decis să cheme o ambulanță cu medic.
Până ca mașina Salvării să ajungă în curtea Penitenciarului Craiova, Dincă ar fi beneficiat de ajutor din partea cadrelor medicale ale închisorii, care i-ar făcut masaj facial.
Sursele au afirmat că nu este pentru prima dată când Gheorghe Dincă reclamă astfel de simptome și are nevoie, urgent, de ajutor de specialitate.
Acesta ar suferi din cauza faptului că stă ore în șir în curent, deoarece colegii de celulă ar ține geamul deschis. Cu toate că ne aflăm în decembrie și afară este frig, oamenii nu ar suporta mirosul în condițiile în care este o cameră destinată exclusiv deținuților vârstnici, care nu are paturi suprapuse, dar care ar fi foarte aglomerată.



