Dragnea nu se „dezice” de Vâlcov, nici demitere, nici demisie

Date:

Președintele PSD, Liviu Dragnea, consideră că Darius Vâlcov nu trebuie să demisioneze, după scandalul postărilor ofensatoare şi cu caracter penal pe care le-a făcut pe reţelele de socializare. Argumentul liderului PSD a fost că nici când s-au publicat rechizitorii şi date din dosare nu s-a „inflamat” nimeni şi nu s-au cerut demisii. 

„N-am văzut inflamări în toţi anii ăştia în care erau date publicităţii rechizitorii, în care erau date publicităţii date din dosare. Nu s-a cerut demisia nimănui atunci. Din câte am înţeles, a fost o postare privată pe pagina de Facebook, dar poate fi un gest nefericit. Dar nu cred că trebuie să-şi dea demisia sau să fie demis de acolo. Este punctul meu de vedere”, a afirmat liderul PSD.

Nici faptul că una dintre postările lui Vâlcov, în care compară pe preşedintele Klaus Iohannis cu Hitler, a atras o reacţie critică oficală din partea comunităţii evreieşti din România nu i-a schimbat opinia lui Dragnea. „Am citit această reacţie, dar în virtutea faptului că sunt un susţinător recunoscut şi cunoscut al organizaţiilor evreieşti, eu cred că nu poate fi acuzat Darius Vâlcov de alte lucruri sau să se gândească cineva că a avut în vedere altceva”.

„I-am spus că a fost un gest nefericit, este părerea mea. Faceţi-mi un dosar şi pe părerea asta”, a adăugat Dragnea.

Sursa:realitatea.net

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Horoscop 18 decembrie 2025

Horoscop 18 decembrie 2025 – SĂGETĂTOR O să dați zor...

17 decembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Pe 17 decembrie 1538, Papa Paul al III-lea...

Horoscop 17 decembrie 2025

Horoscop 17 decembrie 2025 – SĂGETĂTOR O să păstrați o...