De ce au scăzut acţiunile ALRO cu 7% după ce producătorul de aluminiu a trecut pe profit în 2024

Date:

Acţiunile producătorului de aluminiu ALRO Slatina (simbol bursier ALR), în acţionariatul căruia se află grupul rus Vimetco (54,2%), un vehicul de investiţii al fraţilor Pavăl de la Dedeman (23,2%) şi Fondul Proprietatea (10,2%), au scăzut cu 7% după publicarea rezultatelor financiare preliminare pe 2024, deşi compania a anunţat pe 28 februarie trecerea de la pierdere la profit anul trecut, conform datelor agregate de ZF. Cum se explică dinamica acţiunilor?

„Principala problemă a celor de la ALRO sunt în acest moment tarifele vamale pe care SUA vrea să le instituie şi care ar putea duce la creşterea preţului aluminiului. Ne putem aştepta ca şi Europa să vină cu o contraofensivă. În plus, ALRO a tot încercat să procure energie mai ieftină, adică să investească în facilităţi fotovoltaice. Nu ştiu gradul de realizare a investiţiilor, dar cred că şi preţul energiei îi face pe investitori să fie mai reticenţi vizavi de evoluţia emitentului. Totodată, rezul­tatele aferente T4/2024 au fost sub aşteptări“, spune Laurenţiu Felea, broker în cadrul Goldring, pentru ZF.

Compania a raportat pentru 2024 un profit net de 5,7 milioane de lei, în condiţiile în care compania evaluată acum la 1,2 miliarde de lei a încheiat anul precedent cu o pierdere de 561,7 milioane de lei. Cifra de afaceri s-a majorat cu 20%, la 3,4 mld. lei, în timp ce EBITDA a ajuns la 369 mil. lei, de la o pierdere de 164 de milioane de lei în 2023.

Sursă: www.zf.ro

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

16 decembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Pe 16 decembrie 1431, în Războiul de 100...

Horoscop 15 decembrie 2025

Horoscop 15 decembrie 2025 – SĂGETĂTOR Aveți inițiative cu care...

Polița RCA este obligatorie și pentru trotinete și biciclete electrice

Începând de sâmbătă, 13 decembrie, regulile noi privind asigurarea...

15 decembrie – evenimente din istorie

687: Sergiu I devine papă. 1467: Ștefan cel Mare îl învinge pe Matia Corvin al...