Concursul BANDA ASAP, o provocare creativă pentru elevii din Olt și Cluj

0
28

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) România anunță startul înscrierilor pentru ediția a cincea a concursului BANDA ASAP, în parteneriat cu Festivalul Animest, și îi invită, de această dată, pe elevii din județele Cluj și Olt să înceapă aventura reciclării cu BANDA ASAP și să creeze propria poveste a salvatorului planetei Pământ.

Începând de luni, 10 martie și până pe 11 aprilie, elevii de gimnaziu și de liceu din cele două județe se pot înscrie în concursul BANDA ASAP, cu tema: „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”.  Tot ce au de făcut elevii este să gândească o poveste și să o deseneze într-un șablon de benzi desenate, care se descarcă de pe site-ul ASAP România. Înscrierea în concurs se face cu ajutorul profesorilor îndrumători.

La a cincea ediție a concursului BANDA ASAP, premiile vor răsplăti excelența elevilor, dar și a mentorilor lor. Astfel, ASAP România oferă opt biciclete elevilor câștigători din fiecare județ – patru pentru cei din Cluj, respectiv patru pentru cei din Olt, iar profesorii care au ghidat tinerii talentați vor beneficia de acces exclusiv la un curs de dezvoltare profesională, un pas înainte în cariera lor didactică. Școlile vor obține și ele opt table interactive pentru săli de curs sau laboratoare.

Toate detaliile despre procesul de înscriere, desfășurarea concursului, criteriile de jurizare și premii sunt disponibile în regulamentul BANDA ASAP.

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.700 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste 600.000 de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Toate detaliile despre program, pe site-ul oficial asap-romania.ro sau pe paginile de social media, Instagram și Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.