Cât de aproape este sfârșitul Planetei Pământ

0
335

Astronomii au identificat un exoplanetă care a supraviețuit tranziției stelei sale la o pitică albă, ceea ce dă indicii despre viitorul Pământului.

O echipă de cercetători de la Universitatea din California, condusă de astronomul Keming Zhang, a descoperit o exoplanetă cu o masă de 1,9 ori mai mare decât a Pământului, orbitând în jurul unei stele pitice albă aflată la aproximativ 4.200 de ani-lumină de Terra, scrie Science Alert, care citează Nature Astronomy.

Exoplaneta, situată la o distanță de 2,1 unități astronomice de steaua sa, a supraviețuit fazei de gigant roșu, o etapă în care stelele își măresc enorm volumul și distrug orice ar putea exista în apropiere.

Această descoperire oferă o fereastră asupra viitorului posibil al sistemului nostru solar, când Soarele va ajunge la faza de gigant roșu, prognozată să înceapă peste aproximativ 5 miliarde de ani.

Cercetătorii sugerează că Pământul ar putea, teoretic, să-și evite distrugerea în această etapă, la fel cum a făcut și exoplaneta descoperită. Totuși, viața pe Pământ, așa cum o cunoaștem, va fi probabil imposibilă din cauza încălzirii continue a Soarelui, care va evapora oceanele în aproximativ un miliard de ani.

Sursă: jurnalul.ro