Alegeri parlamentare
Guvernul României a stabilit și aprobat calendarul acțiunilor care se vor desfășura în perioada electorală a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, mai exact pentru alegerile parlamentare din 2024. Campania electorală începe pe 1 noiembrie și se încheie la 30 noiembrie 2024. Votarea pentru alegerile parlamentare în România începe la 1 decembrie.
Când se votează pentru alegerile parlamentare din 2024
Votarea în străinătate începe pe 30 noiembrie 2024, ora locală 7:00. Votarea se va putea face până la 1 decembrie 2024, ora 21:00. Pe 1 decembrie 2024, începe votarea și în România.
Votarea se va încheia la ora 21:00, însă, alegătorii care se află într-o secție de votare, dar și persoanele care se află la rând, în afara sediului secției de votare, pentru a intra în locul de votare, pot să își exercite dreptul la vot până la cel mult ora 23:59.
Alegeri prezidențiale
Printre principalele date din calendar se numără:
- 24 septembrie 2024: Termenul limită pentru alegătorii care doresc să voteze din străinătate să se înregistreze în Registrul electoral prin formularul online disponibil pe site-ul Autorității Electorale Permanente;
- 5 octombrie 2024: Termenul pentru depunerea candidaturilor și a semnelor electorale la Biroul Electoral Central;
- 6 octombrie 2024: Data până la care se va stabili programul Campaniei electorale și alocarea timpilor de antenă pentru candidați la serviciile publice de radio și televiziune;
- 10 octombrie 2024: Termenul pentru comunicarea candidaturilor și a semnelor electorale către birourile electorale județene, cele din sectoarele municipiului București și pentru secțiile de votare din străinătate;
- 12 octombrie 2024: Data limită până la care BEC va stabili ordinea înscrierii candidaților pe buletinul de vot;
- 25 octombrie 2024: Începerea campaniei electorale;
- 23 noiembrie 2024, ora 7:00: Încheierea campaniei electorale;
- 6 noiembrie 2024: Stabilirea sediilor secțiilor de votare din străinătate;
- 22 noiembrie 2024: Prima zi de vot în străinătate, între orele 12:00 și 21:00;
- 23 noiembrie 2024: A doua zi de vot în străinătate, între orele 7:00 și 21:00;
- 24 noiembrie 2024: Ziua votării în România, între orele 7:00 și 21:00.
În cazul unui al doilea tur de scrutin, calendarul va fi următorul:
- 29 noiembrie 2024: Anunțarea celor doi candidați care vor participa la al doilea tur și începerea campaniei electorale;
- 30 noiembrie 2024: Stabilirea programului campaniei electorale și alocarea timpilor de antenă pentru candidați;
- 6 decembrie 2024, ora 12:00: Începerea votării în străinătate;
- 6 decembrie 2024, ora 21:00: Încheierea votării în străinătate;
- 7 decembrie 2024, ora 7:00: Încheierea campaniei electorale;
8 decembrie 2024: Ziua votării în țară, între orele 7:00 și 21:00.