Au început înscrierile pentru prima sesiune de la BAC

0
84

Începând de luni, între 3 și 7 iunie, elevii de clasa a XII-a au posibilitatea de a se înscrie pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat din 2024.

Absolvenţii de liceu vor termina cursurile vineri, 7 iunie, cu două săptămâni mai devreme decât restul elevilor şi cu o săptămână mai devreme decât absolvenţii de clasa VIII-a.

Care sunt actele necesare pentru înscrierea la BAC

Iată actele necesare pentru înscrierea la prima sesiune a Bacalaureatului 2024:

  • certificatul de naștere (documentul original și o copie);
  • cartea de identitate (documentul original și o copie);
  • cerere de înscriere (fișă-tip informatizată) completată, avizată și ștampilata de unitatea de învățământ de proveniență/centrul de examen;
  • certificatul/certificatele în original, precum și o copie a acestuia/acestora, în baza căruia/cărora se solicita echivalarea probei C și D, dacă este cazul;
  • foaia matricolă în original;
  • adeverință emisă de unitatea de învățământ prin care se confirmă finalizarea clasei a XII-a/a XIII-a și media generală.

Calendar Bacalaureat 2024

Conform Ministerului Educației, în 2024 calendarul examenului de Bacalaureat va fi următorul:

  • 17-19 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba română, proba A;
  • 19-20 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba maternă, proba B;
  • 19-21 iunie – evaluarea competențelor digitale, proba D;
  • 25-27 iunie – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională;
  • 1 iulie – proba scrisă la Limba și literatura română;
  • 2 iulie – proba obligatorie a profilului, probă scrisă;
  • 4 iulie – proba la alegere a profilului, proba scrisă;
  • 5 iulie – proba scrisă la Limba și literatura maternă;
  • 8 iulie – afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00;
  • 9 – 11 iulie – rezolvarea contestațiilor;
  • 12 iulie – afișarea rezultatelor finale la BAC 2024.