Compania Alro Slatina, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa, a raportat în primele nouă luni din 2025 o cifră de afaceri de 3 miliarde lei, în creştere cu 17%, susţinută şi de preţurile mai mari la aluminiu şi de o cerere îmbunătăţită.
„Rezultatele obţinute în primele nouă luni ale anului demonstrează puterea modelului nostru de afaceri şi eficacitatea strategiei noastre într-un mediu economic provocator. Aceste performanţe sunt rezultatul a două direcţii strategice majore care au ghidat dezvoltarea ALRO. Primul se concentrează pe investiţii continue în tehnologie, eficienţă operaţională şi dezvoltarea oamenilor, factori care au permis companiei să-şi optimizeze procesele, să-şi diversifice portofoliul de produse şi să se concentreze pe sectoare cu valoare adăugată ridicată, cum ar fi aerospaţial, auto şi apărare, unde cererea continuă să crească. A doua direcţie strategică este reprezentată de politica noastră comercială, construită pe o înţelegere profundă a dinamicii pieţei internaţionale şi pe parteneriate pe termen lung cu clienţii noştri, care ne-au permis să valorificăm această cerere în creştere într-un mod sustenabil şi profitabil„, a declarat Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie, ALRO. ”
În schimb, impactul preţurilor mai mari ale materiilor prime şi utilităţilor, cuplat cu ratele ridicate ale dobânzilor, a condus la rezultate nete mai mici, respectiv un profit net de 1,8 milioane lei, comparativ cu profitul de 4,5 milioane lei în T1- T3 2024, după deducerea sumei de 122 de milioane lei din vânzarea certificatelor de CO2.
Strategia de investiţii a grupului a dus la vânzări mai mari pentru plăci pentru industria aeronautică şi de apărare, punând o bază solidă pentru creşterea viitoare în acest sector, se arată în raportul publicat la BVB. Vânzările segmentului de aluminiu prelucrat au crescut cu 15% în primele nouă luni ale anului 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2024. La rândul său, segmentul aluminiului primar a înregistrat o creştere a vânzărilor de 19% în perioada analizată.
Grupul a continuat să implementeze proiecte strategice de investiţii, printre care punerea în funcţiune a unui nou cuptor electric pentru îmbătrânirea plăcilor din aliaj de aluminiu, în urma unei investiţii de 11,6 milioane de lei.
Principalele pieţe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană, dar compania are exporturi şi în SUA şi Asia.
ALRO este o subsidiară a Vimetco PLC (Republica Cipru). Structura acţionarilor ALRO este: Vimetco PLC (54,19%), Pavăl Holding (23,21%), Fondul Proprietatea (10,21%) şi alţii (12,39%).
Grupul ALRO este format din ALRO S.A. – producătorul de aluminiu, Alum S.A. – producătorul de alumină, Vimetco Extrusion S.R.L. – producător de aluminiu extrudat, Conef S.A. – societate de tip holding şi de management, Vimetco Trading – vânzări de aluminiu, Stocare Energie Slatina S.A. – producţie energie electrica, CCGT- Power Işalniţa – asociat şi Stocare Energie Tulcea (SET Tulcea S.A.) – asociat.
Sursă: zf.ro







