Vacanță pentru elevi

Date:

Vești bune petru elevii olteni și nu numai. Vine vacanța!

Prima vacanță a elevilor va fi cea de la sfârșitul lunii octombrie, 26-octombrie – 4 noiembrie, iar cei care se vor bucura de ea sunt preșcolarii și elevii din ciclul primar. Ba mai mult, aceștia ar putea să beneficieze de o altă zi liberă, în luna noiembrie.

Mai exact, elevii ar putea să beneficieze de o altă zi liberă în luna noiembrie, în perioada alegerilor prezidențiale. În acele zile, de cele mai multe ori, Guvernul ia decizii ca școlile să fie închise mai devreme, pentru alocarea timpului necesar amenajării secțiilor de vot în cadrul instituțiilor de învățământ.

Vacanță de iarnă începe pe 21 decembrie, care va dura până pe 12 ianuarie. Noutatea constă în eliminarea vacanței intersemestriale, astfel că semestrul al doilea va începe de luni, 13 ianuarie, imediat după sărbători.

Structura anului școlar 2019-2020

  • Semestrul I (9 septembrie  – 20 decembrie 2019)
  • Semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020)

Vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:

  • vacanța de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020)
  • vacanța de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020)
  • vacanța de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului școlar 2020 – 2021)

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

De Ziua ta, La mulți ani, Școala mea!

Ca în fiecare an, profesorii, elevii și întreg personalul...

Lecție de patriotism la Liceul Economic „P.S. Aurelian” Slatina

La sfârșitul orelor de curs, în ziua de 27...

Vine vacanța pentru elevi

Elevii mai au doar câteva zile de cursuri înainte de...

Olt: Câți elevi încep școala?

Este prima zi de școală a anului 2025-2026, însă...