Va curge „miere” în școli

Date:

Elevii vor primi gratuit 350 de grame de miere lunar. Proiectul de lege a fost votat miercuri de Camera Deputaţilor şi trimis pentru promulgare la președintele Klaus Iohannis. Printre coinițiatorii acestui proiect legislativ se numără și parlamentarii de Olt Paul Stănescu, Renică Diaconescu, Marius Iancu, Alexandru Stănescu și Dan Ciocan.

Potrivit proiectului de lege, se acordă gratuit pentru preşcolarii şi elevii din învăţământul primar de stat, privat şi confesional, miere polifloră, în limita unei cantităţi de 350 de grame lunar.

„Achiziționarea mierii poliflore, transportul și distribuția acesteia la unitățile de învățământ pot fi contractate de către consiliile județene, respectiv de către consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale și ale sectoarelor municipiului București, cu asistența direcțiilor pentru agricultură județene”, prevede actul normativ.

Mierea polifloră destinată consumului pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar de stat, privat şi confesional va fi ambalată în borcane de 250 ml, cu capac de culoare verde, marcat cu hologramă care atestă calitatea, şi va proveni exclusiv din stupinele autorizate în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi achiziţionată din lanţul scurt de aprovizionare.
Proiectul prin care elevii vor primi miere la școală ar urma sa fie pus în practică din semestrul II.

 

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

De Ziua ta, La mulți ani, Școala mea!

Ca în fiecare an, profesorii, elevii și întreg personalul...

Lecție de patriotism la Liceul Economic „P.S. Aurelian” Slatina

La sfârșitul orelor de curs, în ziua de 27...

Vine vacanța pentru elevi

Elevii mai au doar câteva zile de cursuri înainte de...

Olt: Câți elevi încep școala?

Este prima zi de școală a anului 2025-2026, însă...