Nota surpriză primită de un elev din Caracal după contestație la BAC

0
1

Absolventul unui liceu din județul Olt, care a susținut examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie, a primit două puncte în plus la nota finală după ce a contestat evaluarea primită la proba de la Limba Română.  

Candidatul, absolvent al Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal, a făcut contestație, după nota primită la Limba și Literatura Română. Inițial primise 7,30, iar după reevaluarea finală publicată luni, nu mare i-a fost surprinderea când a aflat că a obținut peste două punct în plus, astfel nota finală a ajuns la 9,65.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, au fost afișate pe 30 iunie 2025, atât în centrele de examen, cât și online. Aceste note sunt definitive și nu mai pot fi modificate, indiferent dacă sunt mai mari sau mai mici decât cele inițiale.

După soluționarea contestațiilor, rata de succes a crescut cu 2,2% – de la 74,3% la 76,5% – pe ansamblul tuturor promoțiilor, față de 78,2% – în sesiunea iunie-iulie 2024. Astfel, se înregistrează, în total, 80.092 de candidați promovați (plus 2.287 de candidați față de rezultatele inițiale – 77.805 candidați).

Dintre aceștia, 75.662 de candidați provin din promoția curentă, rata de reușită fiind de 81,9%, iar 4.430 de candidați provin din promoțiile anterioare, cu o rată de reușită de 35,8%. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, cei mai mulți candidați – 14.004 din promoții cumulate – au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9,49, iar 33 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (plus 9 față de prima afișare).

Sursă: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.