Lecție de patriotism la Liceul Economic „P.S. Aurelian” Slatina

Date:

Share post:

Lecție de patriotism la Liceul Economic „P.S. Aurelian” Slatina

La sfârșitul orelor de curs, în ziua de 27 noiembrie 2025, elevii de la Liceul Economic „Petre S. Aurelian” Slatina au fost invitați în sala de festivități, unde au asistat la o adevărată lecție de patriotism susținută cu har de colegi, împreună cu profesorii lor. Elevi și profesori, umăr la umăr, într-o colaborare sui generis, s-au întrecut în a asigura ținuta artistică și, mai ales, patriotică unui spectacol la care au asistat și invitați din partea unor instituții precum: Inspectoratul Școlar județean Olt, Centrul Militar Județean Olt, Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean Olt, Inspectoratul de poliție Județean Olt, dar și colaboratori și invitați din presa locală, respectiv Olt Tv și Gazeta Oltului.
Manifestarea de la prestigioasa instituție de învățământ slătineană, ajunsă deja la a III-a ediție, face parte dintr-un proiect de parteneriat educațional național, sub genericul „Nu uita că ești român”, menit să contribuie la dezvoltarea interesului pentru cunoașterea, păstrarea și transmiterea valorilor spirituale ale poporului român. Desigur, una dintre valorile spirituale supreme ale neamului românesc este Ziua Națională, sărbătorită în fiecare an la 1 Decembrie, ziua în care Adunarea Națională de la Alba Iulia, în anul de grație 1918, a semnat actul de împlinire al idealului istoric numit România Mare. De asemenea, Ziua de Sfântul Andrei, 30 noiembrie, este ziua în care inimile tuturor românilor se întâlnesc în a-l cinsti pe cel ce este considerat ocrotitorul României. Prin urmare, programul pregătit de elevii și profesorii de la liceul economic slătinean a fost marcat de solemnitatea acestor momente astrale din eternitatea neamului românesc.
Bineînțeles, spectacolul a început cu intonarea Imnului Național, după care elevul Florinel Ilie Dinu, de la clasa a IX-a F, a dat citire unui material realizat de prof. Corina Enache, despre semnificația zilei de 1 Decembrie. A urmat expunerea „Sfântul Andrei Ocrotitorul României”, în prezentarea profesorului de religie și istorie, Florin Matei. Apoi eleva de la clasa a X-a C, Bianca Nicolae, a interpretat, cu talent, cântecul „Român voi fi mereu”. Au meritat din plin aplauzele celor prezenți și dansurile populare prezentate de Ansamblul de fete al liceului sau recitalul de la vioară al elevului Daniel Siboroschi, de la clasa a XII-a E. Sceneta „Mândru să fiu român”, autor prof. Mihaela Stanciu, în regia prof. Dana Mitru, jucată de un grup de elevi de la clasele a IX E și a X-a C, a constituit, de asemenea, un punct de referință al manifestării, ca și recitalul „Românie plai de dor”, în interpretarea corului liceului, format din elevi și profesori, sub îndrumarea prof. Anca Pirnă. Și nu în ultimul rând, subliniem interpretarea de excepție pe care prof. Dan Voinicu a conferit-o cântecului „Hai să-ntindem hora mare”.
O paradă a costumelor populare, expoziția de obiecte tradiționale și, în final, degustarea produselor tradiționale, unde „amfitrioni” au fost prof. Nicolae Petrescu și Gabriel Bercu, au completat o manifestare de intensă vibrație patriotică, pentru care cu toții, inclusiv organizatorii, adică prof. Sorina Nicolescu, Jenica Urdeș și Mirela Dumitru, merită toate felicitările.
Constantin Smedescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Related articles

Primarul Marijana Trepăduș a finanțat o excursie la Târgul de Crăciun din Craiova

Miercuri, 26 noiembrie, conducerea și beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență Socială din Șopârlița, directorul Școlii Gimnaziale din...

Piesa „Moartea lui Ipu”, pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina

Vineri, 5 decembrie 2025, începând cu ora 18.30,  va avea loc premiera specatacolului de teatru cu piesa „Moartea...

Fiul lui Bercea Mondialu, accident mortal cu mașina în Drăgănești-Olt

Constantin Anghel (zis Samir), fiul lui Bercea Mondial, ar fi fost implicat în accidentul mortal produs la începutul...

Aproximativ 3.000 de colindători sunt așteptați la CJ Olt

Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte la Consiliul Județean Olt. Platoul din fața instituției a îmbrăcat haina de...