Au fost cozi interminabile, vineri, pe la ușile cabinetelor medicilor de familie din Olt, părinții încercând astfel să respecte rigorile impuse de către autorități pentru prima zi de școală. S-a stat ore întregi la codă pentru adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate sau pentru avizul epidemiologic. Deși, inițial, s-a bătut monedă pe aceste documente medicale, spunându-se că elevii nu vor fi primiți în unitățile de învățământ, autoritățile au revenit apoi asupra decizie. S-au cel puțin lucrurile nu au fost clare de la început.
Contactat sâmbătă, 12 septembrie, să comenteze această situație, inspectorul general al ISJ Olt, Victor Iacobescu, a precizat că elevii nu au nevoie de acest aviz epidemiologic, iar directorii unităților de învățământ din județ au fost informați despre această decizie, fiindu-le transmisă adresa nr. 1329 din 10 septembrie.
În acest document se precizează că avizul epidemiologic nu este necesar în prima zi de școală, acesta urmând a fi eliberat de către medicul de familie doar dacă elevul lipsește de la cursuri mai mult de trei zile consecutive.
În schimb, este nevoie de o adeverință de intrare în colectivitate, doar pentru cei care nu au fost până acum înscriși în unități de învățământ.
Cât despre adeverințele de educație fizică nu sunt necesare în prima zi de școală, putând fi aduse pe parcursul primei luni de școală.