Elevii de la alte două clase de la CN „Ion Minulescu” Slatina, cursuri doar online

Date:

Alte două clase de la Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina au intrat în scenariul roșu. Astfel, elevii claselor a IX-a D și a VI-a C fac doar cursuri online, după ce un elev și un profesor au fost confirmați cu virusul SARS-COV2.

Directorul de la CN „Ion Minulescu” Slatina, Christian Ionescu, a precizat că, în total, în prestigioasa unitate de învățământ cursurile au fost suspendate în trei clase, iar elevii au trecut în online.

„Clasa a IX-a D a intrat începând de marți în scenariul roșu, iar cursurile vor fi făcute doar online timp de 14 zile. Aici avem un profesor confirmat cu COVID-19. Mai avem clasa a II-a A, elevii fiind pe cursuri online începând de luni, aici avem copil confirmat cu virusul SARS-COV2. Cea de a treia este clasa a VI C, elevii au început de astăzi (n. red. – 23 septembrie) tot cursuri online, avem un copil confirmat. Nu se pune problema ca toată unitatea de învățământ să intre în scenariul roșu, pentru că sunt scenarii diferite pentru elevi și pentru profesori. Se intră pe scenariul roșu dacă avem trei copii confirmați, iar la profesori există mai multe scenarii”, a spus directorul de la CN „Ion Minulescu” Slatina.

La începutul acestei săptămâni, autoritățile din județ au anunțat că trei clase de la Liceul Tehnologic „PS Aurelian” Slatina, Colegiul Național „Ion Minulescu֨” Slatina (clasa a II-a A) și Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal au trecut pe scenariul roșu.

Totodată, Școala „Constantin Brâncoveanu” din Slatina a trecut, luni, 21 septembrie, la scenariul roșu, după ce în rândul personalului nedidactic au apărut trei cazuri COVID-19.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

De Ziua ta, La mulți ani, Școala mea!

Ca în fiecare an, profesorii, elevii și întreg personalul...

Lecție de patriotism la Liceul Economic „P.S. Aurelian” Slatina

La sfârșitul orelor de curs, în ziua de 27...

Vine vacanța pentru elevi

Elevii mai au doar câteva zile de cursuri înainte de...

Olt: Câți elevi încep școala?

Este prima zi de școală a anului 2025-2026, însă...