Ce spune prefectul de Olt, Florin Homorean, despre deschiderea școlilor

0
721

Autoritățile au propus trei scenarii pentru anul școlar 2020-2021, după cum urmează:

Scenariul 1: Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea măsurilor de protecție.

Scenariul 2: Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu.

Scenariul 3: Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități / lecții online.

Oltul pare a fi un județ „verde”, în zeci de localități nefiind raportate cazuri în ultimele două săptămâni. La polul opus sunt cazuri confirmate la Cezieni (1.85 incidența cazurilor la mia de locuitori), Vișina (1.82), Orlea (1.42), Tătulești (1.27).

Prefectul de Olt, Florin Homorean, a precizat că o decizie va fi luată în jurul datei de 10 septembrie.

„A fost comunicată situația epidemiologică, ce va ajunge și la unitățile școlare, care vor decide ce scenariu adoptă, în funcție de particularități. Pentru toate localitățile sub unu la mie pot opta pentru scenariu unu sau doi, în funcție de particularitățile școlii respective. Dacă au capacitatea necesară și posibilitatea tehnică să îndeplinească toate cerințele pentru prevenirea îmbolnăvirilor SARS-COV2 atunci pot să adopte scenariul unu, dacă nu, adoptă scenariul doi. Pe baza acestei evaluări epidemiologice, consiliul de administrație al fiecărei unități școlare trebuie să decidă ce scenariu aplică, unu sau doi, în cazul unei localități în care incidența cazurilor este sub unu la mie, în funcție de particularități. Scenariul propus de fiecare unitate școală este avizat de către DSP Olt și de către ISJ Olt, iar până pe 10 septembrie Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt este obligat să adopte o hotărâre cu privire la modul de funcționare a școlilor din Olt, în anul școlar 2020-2021”, a spus prefectul de Olt.

În cazul Slatinei, pentru că incidența cazurilor este sub unu la mia de locuitori, școlile ar putea opta pentru primul scenariu.

„În cazul localității Vișina este obligatoriu scenariul doi, care prevede prezența la școală a elevilor din clasa a-VIII-a și clasa XII-a și celelalte clase alternativ. Așteptăm propunerile de la unitățile școlare, decizia va fi luată până pe 10 septembrie. Depinde foarte mult de fiecare unitate. Legislația este clară, dacă avem între 1-3 cazuri la mia de locuitori este obligatoriu scenariul doi. Slatina este sub un caz la mia de locuitori, putem avea scenariul unu sau doi”, a adăugat prefectul județului.