Joi, 4 iulie, elevii vor susţine ultima evaluare a bacalaureatului şi anume proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed; acest examen fiind scris.
Afișarea primelor rezultate la examenul de Bac 2019 se va face în data de 8 iulie 2019, până în ora 12:00. Apoi, în intervalul orar 12:00-16:00 se depun contestațiile.
Rezolvarea contestaţiilor se va face în perioada 9-12 iulie 2019. În conformitate cu prevederile metodologice, aplicate începând cu anul 2017, în urma evaluării lucrărilor contestate „nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii.” Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.
Afişarea rezultatelor finale la prima sesiune Bac 2019 se va face în perioada 13 iulie 2019.
Alexandra Nardin