Zece olteni au debutat în afaceri

Date:

Share post:

Ritmul de înfiinţare al societăţilor cu răspundere limitată în judeţul Olt urmează un trend ascendent. În primele două luni ale anului, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, 10 olteni au avut curajul să intre în lumea afacerilor şi să îşi înfiinţeze câte un SRL-D (societate cu răspundere limitată-debutant).

În primele două luni ale acestui an la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt au fost înmatriculate 10 firme, iar alte 11 sunt în curs de înfiinţare. Astfel, numărul persoanelor din judeţul Olt interesate să-şi deschidă o afacere, mai ales atunci când şi statul le sprijină financiar, creşte de la o lună la alta. Numai în 2018 numărul SRLD-urilor a crescut cu 44, ceea ce este un lucru bun pentru judeţ. La începutul lunii martie anul curent numărul societăților debutante ajunsese la 614. De remarcat, este faptul că, din firmele înfiinţate, până în prezent, doar 61 au fost radiate.

Creşterea numărului de societăţi este motivată de eliminarea barierei de vârstă în sensul că acum orice român, indiferent de vârstă, care nu a mai avut o afacere şi doreşte să îşi deschidă propria microîntreprindere o poate face în mod gratuit. Domeniile preferate de cei care debutează în afaceri sunt: construcţii, service auto, transporturi şi comerţ prin internet. Tinerii care deţin SRL-D pot să obţină până la 10.000 de euro de la stat pentru a debuta în afaceri. Pentru o finanţare de 10.000 de euro de la stat, firma beneficiară va trebui să aibă disponibili de la bun început 20.000 de euro: 10.000 de euro pentru a acoperi partea de 50% din cheltuielile cu investiţia şi încă 10.000 de euro pentru a face restul cheltuielilor (50%) care ulterior îi vor fi decontate de stat prin acest ajutor de minimis de până la 10.000 de euro. Totodată, legea prevede scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată, precum şi scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului

 

spot_img

Related articles

Fotbal: România – San Marino 7- 1

După 1-3 în Bosnia, echipa națională a României a făcut 7-1 în meciul cu San Marino, ultimul din...

19 noiembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Pe 19 noiembrie 1377 apare prima atestare documentară a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Horoscop 19 noiembrie 2025

Horoscop 19 noiembrie 2025 – SCORPION Noutăți care să vă țină în priză și să vă inspire pentru proiectele...

Accident mortal, în comuna Vulturești

În dimineața zilei de 19 noiembrie pe Drumul Național 67B, în comuna Vulturești, a avut loc un eveniment...