Vremuri grele pentru beneficiarii Legii 416

Date:

Share post:

La finele anului trecut Consiliul Local al Municipiului Caracal a adoptat o hotărâre referitor la aprobarea planului de acţiuni sau lucrări de interes local pe perioada ianuarie-decembrie 2021, pentru repartizarea orelor de muncă prestate lunar de către persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, în conformitate cu prevederile Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.

Inițiativa proiectului de hotărâre care a stat la baza planului de acțiune pentru cei care beneficiază de ajutor social, îi aparține primarului localității domnul Ion Doldurea, care își dorește ca asistații sociali să contribuie la curățenia și igienizarea localității și să presteze orele de muncă în conformitate cu prevederile legii în folosul comunității.
“Avem oameni care sunt apți de muncă și vin cu tot felul de adeverințe și scutiri medicale. Sper să blocăm aceste scutiri, pentru că nu este normal să fii ditamai “zdrahonul cu ceafa groasă” și să vii doar să-ți ridici ajutorul social, fără să presetezi nimic pentru comunitate! Deja am făcut anchete sociale și 5 persoane începând cu luna ianuarie a acestui an nu vor mai primii ajutoare sociale. Anchetele sociale vor continua și ne dorim să-i punem la treabă pe toți cei care sunt apți de muncă . Cei care nu vor dorii să presteze orele de muncă în folosul comunității le vor fi sistate plățile conform legii”, a declarat domnul Ion Doldurea –primarul municipiului Caracal.
La ninelul localității beneficiarii legii 416 sunt 186 de familiii care au în componență 376 de persoane beneficiare de ajutor social .

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...